Foto Imaginile rușinii: Medvedev a făcut gesturi obscene spre fanii francezi, la Paris! Cum i-a numit în timpul meciului
articol scris de Digi Sport01.11.2023, 18:49
Daniil Medvedev (27 de ani, 3 ATP) a fost învins miercuri de Grigor Dimitrov (32 de ani, 17 ATP) în turul doi al Mastersului de la Paris, scor 3-6, 7-6(4), 6-7(2).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Așa cum s-a mai întâmplat și în alte ocazii, rusul a fost un pachet de nervi pe aproape toată durata partidei și a avut "meci", în același timp, și cu publicul francez, care l-a fluierat copios.
Daniil Medvedev le-a arătat degetul mijlociu francezilor: "Mă uitam și eu puțin la unghii!"
Totul a plecat de la faptul că, în setul secund, după ce a ratat două mingi de set, Medvedev și-a trântit racheta de pământ, moment în care a fost huiduit la scenă deschisă.
Conform Eurosport, rusul s-a dus la arbitrul de scaun și i-a spus că spectatorii sunt proști și îl huiduie încontinuu, fără motiv. La finalul meciului, după ce a pierdut, Medvedev le-a răspuns celor prezenți cu mai multe gesturi provocatoare.
Printre altele, Medvedev a început să își privească degetele și l-a arătat ostentativ pe cel mijlociu, iar la conferință a tratat totul cu ironie: "Doar mă uitam și eu puțin la unghii. N-a fost nimic mai mult! De ce le-aș arăta degetul? N-aveam niciun motiv".
Galerie Foto
Grigor Dimitrov s-a despărțit recent de Mădălina Ghenea
Adversarul tenismenului rus, Dimitrov, a fost în atenția publicațiilor din străinătate luna trecută, după ce a încheiat relația cu românca Mădălina Ghenea, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume.
Ghenea și Dimitrov confirmaseră relația în primăvară și au fost numiți imediat "Cuplul anului", însă recent supermodelul a descris totul ca pe o "distracție temporară".
Galerie Foto
Etichete: grigor dimitrov , paris masters , daniil medvedev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...