Foto Imaginile alese de Emma Răducanu pentru a ilustra sezonul 2021. “Am învățat multe lucruri, într-un ritm rapid”
articol scris de Digi Sport19.11.2021, 10:01
Emma Răducanu (19 ani) a scris istorie în 2021, după triumful de la US Open. Britanica de origine română încheie anul în Top 20 WTA și a făcut un bilanț al sezonului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sezon de vis pentru Emma Răducanu
Emma Răducanu a reușit o performanță fără precedent la US Open: câștigarea turneului fără set pierdut, venind din calificări.
Emma Răducanu scrie istorie pentru Marea Britanie, fiind doar a cincea jucătoare din Regatul Unit care reușește să ajungă în Top 20 WTA, după Virginia Wade, Sue Barker, Jo Durie și Johanna Konta.
În sezonul 2021, Emma Răducanu a reușit 25 de victorii și a înregistrat 9 înfrângeri. În afara trofeului de la US Open, a ajuns în optimi la Wimbledon, în finală la Chicago și în sferturi la Transylvania Open.
Emma Răducanu a început anul 2021 pe locul 343 WTA și îl încheie pe locul 19.
"Wow… a fost un an pe cinste. Două fotografii care ilustrează sezonul meu. Aș vrea să vă mulțumesc și sunt extrem de recunoscătoare pentru susținerea voastră generoasă.
Am învățat multe lucruri, într-un ritm rapid, în această incredibilă călătorie, dar tot ce pot spune este că sunt foarte nerăbdătoare și motivată pentru pașii mei următori. Simt că pot face o treabă grozavă împreună cu echipa și familia mea, iar cu răbdare cred că vom ajunge unde ne-am propus.
Multe mulțumiri și aprecieri pentru echipa mea și pentru oamenii care m-au susținut. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără voi!", a scris Emma Răducanu pe Twitter.
Emma a postat două fotografii sugestive. Prima e făcută în vestiar la New York, după triumful de la US Open. În finala cu Leylah Fernandez, o alunecare i-a provocat o sângerare la genunchi sportivei. Cea de-a doua fotografie e după un succes obținut pe iarba de la Wimbledon.
Torben Beltz, noul antrenor al Emmei Răducanu
Emma Răducanu a anunțat că germanul Torben Beltz este noul său antrenor, alături de care va începe pregătirile pentru sezonul 2022.
Torben Beltz și-a petrecut cea mai mare parte a carierei de antrenor în staff-ul lui Angelique Kerber, care a cucerit Australian Open și US Open, ambele în 2016, dar și medalia de argint la Jocurile Olimpice, în același an.
Etichete: wta , emma raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...