Imagini dureroase: s-a prăbușit pe teren și a început să urle. Meci încheiat după 7 minute
articol scris de Digi Sport21.09.2022, 10:15
Naomi Osaka a declarat că s-a "speriat foarte tare" după ce a văzut-o pe adversara sa, Daria Saville, prăbuşindu-se, accidentată la genunchi, la numai 7 minute după startul meciului lor, din primul tur al turneului WTA de la Tokyo.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Daria Saville a căzut pe teren după ce a țipat de durere | FOTO
Galerie Foto
Saville, accidentată la genunchiul stâng, a căzut pe teren de durere după o lovitură de forehand, când era condusă cu 1-0 în primul set.
"Genunchiul meu", a strigat jucătoarea aflată pe locul 55 în clasamentul WTA înainte de a cădea, după toate aparenţele cu dureri mari, în timp ce Osaka s-a repezit pe partea de teren a australiencei pentru a vedea cum se simte aceasta.
Saville, care are 28 de ani, a abandonat după ce a primit îngrijiri mai multe minute. Osaka, care a avut mai multe accidentări în acest an, a declarat că se simte "cu adevărat tristă" pentru adversara sa.
"Am crezut că ţipă pur şi simplu fiindcă i-a ieşit forehandul, apoi mi-am dat seama că ţipă fiindcă o doare", a spus fostul lider mondial, care speră să pună capăt formei slabe în această săptămână la Tokyo. "Apoi m-am speriat foarte tare fiindcă am impresia că noi, ca sportivi, avem o toleranţă destul de mare la durere. Părea să fie chiar grav", a continuat ea.
Jucătoarea de 24 de ani, care a coborât pe locul 48 în clasamentul WTA, o va întâlni joi în turul 2 pe brazilianca Beatriz Haddad Maia.
"Deocamdată, încă mă simt puţin ciudat că am câştigat un meci. Am impresia că nu am câştigat un meci", a subliniat Osaka, ce a fost învinsă în primul tur la ultimele trei turnee la care a participat. Japoneza este deţinătoarea titlului la Tokyo, însă, din cauza pandemiei, ultima ediţie a avut loc în 2019.
Etichete: wta tokyo , naomi osaka , daria saville
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...