Imagine impresionantă cu românii din Canada! Simona Halep, ”prezentă” la meciul Biancăi Andreescu
11.08.2019, 09:15Bianca Andreescu este încurajată la meciurile de la Toronto și de fanii români. În timpul meciului cu Sofia Kenin, o imagine cât o mie de cuvinte a fost surprinsă în tribune.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Un fan din România venit s-o vadă pe Bianca în semifinale a afișat un steag al țării noastre, care avea pe el semnătura Simonei Halep. Acest lucru arată cât de apreciată este jucătoarea de 19 ani printre suporterii români.
De altfel, mai mulți români au fost surprinși în tribună. Aceștia au ”adoptat-o” pe Andreescu, pe care o vor învingătoare la Rogers Cup, mai ales după ce Simona Halep a abandonat în faza sferturilor.
Bianca Andreescu, în finala de la Toronto
Bianca Andreescu, locul 27 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Rogers Cup, de la Toronto. Sportiva de origine română a învins-o pe americanca Sofia Kenin, locul 29 WTA, scor 6-4, 7-6 (5), după două ore şi 11 minute de joc.
Tatăl Biancăi Andreescu e impresionat de susţinerea fanilor români pentru fiica sa.
"Aş vrea să mulţumesc tuturor din România care o susţin...Ştiu că Bianca încearcă şi ea să mulţumească, dar limba română e mai dificilă pentru ea. Le mulţumim din tot sufletul că o susţin. Suntem mândri, suntem români în primul rând, după aceea canadieni. Suntem foarte mândri că are susţinători şi în România, şi în Canada", a spus Andreescu, cu câteva zile în urmă.
Etichete: rogers cup , bianca andreescu , bianca andreescu romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...