Exclusiv Ilie Năstase, înainte de 15 mai: "Mai bine așa, decât să ne infectăm toți ca fraierii. Viața e mai importantă"
articol scris de Octavian Vasilescu14.05.2020, 12:49
Ziua de 15 mai va marca trecerea României la starea de alertă, însă lupta cu noul coronavirus nu se oprește aici.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ilie Năstase îndeamnă oamenii la calm și după 15 mai. Primul lider mondial din istoria tenisului este de părere că siguranța oamenilor trebuie să fie pe primul plan, iar apoi soarta competițiilor sportive: "Nu știu ce voi face mâine (n.r 15 mai), voi fi mai rezervat. Am văzut că ni se cere să fim rezervați în continuare. E greu pentru toată lumea, mai ales când ești obișnuit cu o viață liberă. Mai bine cu restricții, decât pe lumea ailaltă.
Să nu exagerăm, ca să nu ne infectăm toți ca fraierii. Măcar să învățăm de la ce s-a întâmplat în celelalte țări.
Ilie Năstase: "Viața e mai importantă decât să câștigi un meci de fotbal sau un meci de tenis"
Am văzut că tenisul se va relua fără spectatori, fără copii de mingi. Va fi straniu. Și când eram copil primeam mingile de la cei mai mici decât mine. Mi se pare puțin straniu, dar trebuie să ne acomodăm la toate restricțiile. Nu avem încotro! Ne-au învățat ceva regulile astea, eu mă spăl într-o zi de zeci de ori pe mâini, chiar de sute de ori. Pandemia va trece, dar asta va rămâne.
Nu ar trebui să ne grăbim cu reluarea competițiilor. Oamenii sunt dornici să vadă fotbal, tenis, orice sport. Dar viața e mai importantă decât să câștigi un meci de fotbal sau un meci de tenis", a spus Ilie Năstase, pentru Digi Sport.
Galerie Foto
Conform Digi 24, premierul Ludovic Orban a anunțat că starea de alertă va intra în vigoare de pe 15 mai, iar acest lucru va fi posibil printr-o Ordonanță de Urgență.
Până pe 14 mai, în România au fost înregistrate 16.002 cazuri de COVID-19. Au murit 1.046 de persoane, iar 7.961 de pacienți s-au vindecat.
Simona Halep poate reveni pe teren, după 15 mai, în România! Ce reguli trebuie să respecte tenismenii
Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a anunțat că jucătorii profesioniști de tenis pot reveni la antrenamente, pe teren, după data de 15 mai, când starea de urgență de pe teritorul României va expira.
Totuși, sportivii sunt obligați să respecte un protocol strict stabilit de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului, atunci când vine vorba de revenirea la bazele de pregătire.
Pe terenul de tenis se încearcă reducerea contactului dintre participanți, această măsură incluzând și renunțarea la copiii de mingi.
"Nu este permis accesul pe terenul de tenis al copiilor de mingi, nici schimbarea terenului între participanți. Eu recomand să își marcheze mingile și să le folosească doar pe acestea la serviciul personal.
Toate echipamentele sportive trebuie dezinfectate. Îmbrăcămintea folosită va fi pusă în niște pungi speciale. Personalul medical trebuie să fie dotat cu echipament de protecție", a declarat Ionuț Stroe, într-o conferință de presă.
Circuitele ATP și WTA, suspendate până pe 13 iulie
Deși tenismenii români pot reveni la antrenamente curând, ei nu vor avea parte de meciuri oficiale prea curând.
La începutul lunii aprilie, ATP și WTA, cele două mari foruri ale tenisului, au hotărât să prelungească suspendarea circuitului masculin și feminin până la data de 13 iulie, cel mai devreme, din caua pandemiei de coronavirus.
- Ediția de la Wimbledon din acest an a fost anulată.
- Turneul de la Roland Garros a fost amânat pentru perioada 20 septembrie - 4 octombrie.
Etichete: ilie nastase , masuri coronavirus , pandemie coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...