Hănescu a fost eliminat de francezul Monfils, în primul tur de la Roland Garros
27.05.2014, 19:52Victor Hănescu a părăsit încă din primul tur turneul de la Roland Garros! Românul a fost învins clar, în patru seturi, de Gael Monfils, numărul 28 în clasamentul ATP.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Născut chiar la Paris, francezul a avut parte din plin de susținerea publicului și a câștigat fără probleme primul set al meciului, scor 6-2, care a durat de altfel și cel mai puțin, numai 29 de minute.
Hănescu a jucat mai bine în setul al doilea, pe care și l-a adjudecat surprinzător, în 40 de minute, scor 6-4, iar meciul era relansat.
Monfils nu a mai făcut însă nicio concesie și a trecut din nou în avantaj, scor 2-1, după ce s-a impus în setul al treilea, 6-4, unul în care Hănescu a izbutit singurul as al partidei, spre deosebire de cei 10 pe care i-a reușit adversarul său.
Victor a fost condus cu 0-3, a revenit spectaculos și a avut 4-3, însă nu a mai izbutit niciun game până la finalul setului.
În ultimul act al meciului, Hănescu a condus din nou, scor 2-1, dar Monfils a fost apoi de neoprit, românul și-a pierdut de două ori serviciul, pentru ca în final să cedeze cu un categoric 2-6.
Victor a avut nevoie de intervenţia fizioterapeutului din cauza unei probleme la picior, dar a continuat jocul, în cele din urmă.
În total, meciul dintre Monfils și Hănescu a durat două ore și jumătate.
Etichete: hanescu tenis , hanescu eliminat , hanescu roland garros , hanescu monfils
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...