Video Exclusiv Halep, pregătită de al doilea meci din Singapore. Partida cu Wozniacki e miercuri, ÎN DIRECT la Digi Sport 2
23.10.2017, 23:58Simona Halep își va continua aventura la Turneul Campioanelor din 2017 cu un meci împotriva lui Caroline Wozniacki. Partida contra danezei va avea loc miercuri, de la 14:30, ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport 2.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cele două jucătoare se vor duela după ce s-au impus fără probleme în prima etapă. Simona a trecut cu 6-4, 6-2 de Caroline Garcia, pentru ca apoi daneza să o învingă pe Elina Svitolina cu 6-2, 6-0.
Va fi a șasea confruntare directă per total și a doua din acest an între Halep și Wozniacki. În ultimul meci a fost 5-7, 6-4, 6-1 în favoarea danezei, la Eastbourne. Înaintea respectivei confruntări, cele două s-au mai întâlnit de alte patru ori, împărțindu-și victoriile.
Wozniacki s-a mai impus în optimi la Dubai, în 2012 (6-2, 6-3) și în semifinale la Stuttgart, în 2015 (7-5, 5-7, 6-2), iar Halep a câștigat confruntările din semifinalele de la New Haven din 2013 (6-2, 7-5) și de la Dubai, din 2015 (2-6, 6-1, 6-1).
Simona Halep ştie ce are de făcut acum pentru a o învinge, în Sinagapore, pe cea care a ocupat în trecut poziţia de număr unu mondial. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Digi Sport, românca a anunţat care sunt atuurile Carolinei. Actualul lider WTA evită să se gândească la ultimul meci contra danezei (la Eastbourne, Halep a avut 1-0 la seturi şi a condus cu 3-0 în actul secund, dar a fost învinsă în cele din urmă).
”Da, a fost pe iarbă, ceva diferit, urma Wimbledonul, nu pot să dau foarte multă atenție acelui meci. Dar am jucat contra ei de multe ori; știu că este foarte constantă, nu greșește mult, aleargă foarte bine, va trebui să mă concentrez asupra mea, să mă gândesc la ce am de făcut și să fiu puternică pe picioare”, a spus Halep, înainte de a explica de ce are nevoie pentru a se impune: ”Cred că jocul meu este un pic mai agresiv decât al ei, dar bineînțeles că va fi o nouă zi, un nou meci. Așa cum am mai zis, cea mai bună o să câștige. Eu trebuie doar să-mi fac jocul meu și să cred că am o șansă”, a adăugat românca.
Asemenea acesteia, și daneza își propune să joace ofensiv miercuri. ”Este o adversară dificilă, returnează multe mingi și știe cum să treacă din defensivă în ofensivă. Voi încerca să rămân agresivă și să-mi facă jocul”, a precizat Wozniacki.
Meciul dintre Halep și Wozniacki, de la Turneul Campioanelor, va fi transmis miercuri, de la ora 14:30, ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE de Digi Sport 2.
Clasamentul grupei:
1. C. Wozniacki, 1 victorie - 0 înfrângeri, 2-0 la seturi, 12-2 la game-uri
2. S. Halep, 1-0, 2-0, 12-6
3. C. Garcia, 0-1, 0-2, 6-12
4. E. Svitolina, 0-1, 0-2, 2-12
Cu o victorie în fața lui Wozniacki, miercuri, românca își poate asigura deja calificarea în semifinale.
Halep se va califica de pe primul loc în grupă dacă o va învinge pe Wozniacki, iar Garcia va câștiga împotriva Svitolinei (indiferent de numărul de seturi jucate). În cazul acestui scenariu, ucraineanca nu mai mai avea nicio șansă de calificare înaintea ultimei etape.
Halep câștigă cu 2-0 la seturi în fața lui Wozniacki, iar Svitolina se impune în trei seturi împotriva lui Garcia. În cazul acestui scenariu, câștigătoarea grupei va fi decisă în urma rezultateulor din ultima etapă (Halep - Svitolina și Wozniacki - Garcia).
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: simona halep , caroline wozniacki , turneul campioanelor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...