Halep, elogiată după eşecul cu Serena: "Nimeni nu a mai fost capabilă să joace aşa"
08.09.2016, 12:36Jocul făcut de Simona Halep în sferturile US Open, contra Serenei Williams, a fost elogiat la unison în presa mondială, în ciuda eşecului cu 2-6, 6-4, 3-6 al româncei.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Simona Halep a realizat ceea ce nimeni nu a mai fost capabilă să facă împotriva Serenei", a scris Reuters, care a evidenţiat faptul că românca a fost prima jucătoare care a făcut un break şi a câştigat un set contra liderului mondial la actuala ediţie a US Open.
„Serena a avut nevoie să îşi arate jocul legendar pentru a o învinge pe Simona Halep”, cred şi cei de la ESPN.
Site-ul WTA a anunţat că „Serena îi supravieţuieşte lui Halep într-un meci epic de la US Open. Numărul 1 mondial, Serena Williams, a câştigat unul dintre cele mai bune meciuri ale anului, impunându-se în faţa Simonei Halep într-o confruntare titanică de trei seturi”.
The Guardian susţine că Simona Halep „s-a îndoit şi s-a îndoit, dar nu a vrut să cedeze. Serena Williams a fost împinsă la limită de locul 5 WTA într-un sfert de finală captivant pe Arthur Ashe Stadium”.
„Serena Williams pierde pentru prima dată un set la US Open, dar trece de Simona Halep şi ajunge în semifinale după un meci plin de lovituri fantastice şi schimburi captivante”, a notat tennis.com, care a titrat: "Serena ştia că trebuie să arate ceva special pentru a câştiga şi a făcut asta".
"Pusă la zid de Halep, Williams s-a calificat în semifinale", a scris şi tennischannel.com, în timp ce tennisnow.com e de părere că "Serena a rezistat provocării Simonei".
Etichete: serena williams , us open , halep , presa halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...