Video Halep e deja cu gândul la zgură: "Nu simt vreo presiune legată de Roland Garros sau de apărarea punctelor"
28.03.2018, 21:43Simona Halep a încheiat sezonul de hard şi va lua o pauză înaintea turneelor pe zgură, iar gândurile fanilor zboară, inevitabil, spre Roland Garros, unde anul trecut a jucat finala, pierdută dramatic în faţa Jelenei Ostapenko.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La revenirea în ţară, liderul mondial a recunoscut că rezultatele înregistrate la Indian Wells şi Miami nu au fost atât de bune pe cât şi-ar fi dorit, însă dă asigurări că nu simte presiunea punctelor pe care le are de apărat (peste 3.000, singura din Top 5 mondial aflată în această situaţie) în sezonul de zgură şi nici a aşteptărilor în privinţa celui de-al doilea Grand Slam al anului.
"Nu a fost o perioadă prea reușită, pentru că nu m-am antrenat, nu am fost pregătită fizic. De aici și rezultatele slabe, dar a fost ok, nu pot să mă plâng și nici nu o să dramatizez. O să muncesc mai mult și o să fie bine.
Abia aștept să joc pe zgură, am avut rezultate bune anul trecut, merg cu încredere, dar vom vedea ce va fi. Nu simt nicio presiune în ceea ce priveşte turneul de la Roland Garros, nici presiunea punctelor. Vreau doar să mă antrenez, să fiu pregătită fizic și să joc ceea ce știu eu să joc", a declarat constănţeanca de 26 de ani.
Până la meciul de Fed Cup cu Elveţia, care va avea loc pe 21 şi 22 aprilie, ÎN DIRECT la Digi Sport, Simona va continua să se antreneze. Finalista de la Australian Open spune că nu va lua vreo zi de pauză.
"Nu voi lua pauză. Am avut destulă pauză. Chiar de mâine o să încep să mă antrenez. Sunt obosită de pe drum, dar în rest sunt bine", a explicat Halep.
Etichete: tenis , video , serena williams , simona halep , roland garros , halep , fed cup , halep roland garros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...