Halep a scăpat de un adversar redutabil. Muguruza, eliminată încă din turul 2 la Wimbledon
30.06.2016, 19:53Surpriză de proporţii în turul 2 de la Wimbledon. Finalista de anul trecut, Garbine Muguruza, a fost eliminată surprinzător de slovaca Jana Cepelova.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
A 124-a jucătoare a lumii nu i-a dat nicio şansă campioanei din acest an de la Roland Garros, pe care a învins-o în două seturi, scor 6-3, 6-2, în numai 59 de minute de joc.
Garbine Muguruza a reuşit doar nouă lovituri câştigătoare, faţă de cele 14 ale Cepelovei, şi a comis nu mai puţin de 22 de greşeli neforţate, zece în plus faţă de adversara din Slovacia.
Iberica a câştigat numai trei puncte pe al doilea serviciu, procentaj de 20 %, în timp ce Cepelova a avut un procentaj de 68 % la acest capitol.
Slovaca e un veritabil ucigaş al granzilor din tenisul feminin. A câştigat trei din ultimele patru dueluri contra jucătoarelor din top 5 mondial. În 2014 a eliminat-o de la Wimbledon pe Serena Williams, iar anul trecut chiar pe Simona Halep.
Muguruza (2 WTA) se afla pe partea de tablou a Simonei Halep, care ar fi urmat să o înfrunte pe jucătoarea din Spania în semifinale.
Turneul de la Wimbledon este transmis în direct şi în exclusivitate de Digi Sport.
Etichete: wimbledon , halep , muguruza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...