Halep a intrat în istoria Wimbledon-ului: protagonista celui mai urmărit meci de tenis feminin
21.07.2017, 18:58Sfertul de finală de la Wimbledon, în care Johanna Konta a învins-o pe Simona Halep a bătut toate recordurile de audiență, în Marea Britanie, în ceea ce înseamnă un meci de tenis feminin de la turneul londonez.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Sfertul de finală Johanna Konta vs Simona Halep, cu 7,4 milioane de telespectatori, a devenit devenit cel mai urmărit meci feminin de la Wimbledon din istoria BBC”, a declarat un purtător de cuvânt pentru All England Lawn Tennis Club.
Trebuie spus că toate meciurile Johannei Konta, prima jucătoare din Marea Britanie care a ajuns în semifinale la Wimbledon, după Virginia Wade, în 1978, au fost transmise de BBC în format free-to-air.
Johanna Konta a învins-o pe 11 iulie, pe Simona Halep, în sferturile de finală, cu 6-7(2), 7-6(5), 6-4, într-un meci în care românca avea nevoie de victorie pentru a trece pe primul loc în clasamentul WTA. Peste două zile, britanica a fost învinsă în semifinale de Venus Williams, cu 6-4, 6-2.
”Sfertul” dintre Konta și Halep le-a ridicat audiența și americanilor de la ESPN. Numărul telespectatorilor din ziua respectivului meci a crescut cu 17 procente față de cel din urmă cu un an.
Finala turneului din acest an, în care Garbine Muguruza a învins-o cu 7-5, 6-0 pe Venus Williams, a atras 4,7 milioane de telespectatori, la ESPN, cu aproximativ 100.000 mai puțini decât în urmă cu un an, atunci când Serena Williams trecea de Angelique Kerber, în ultima act.
Digi Sport transmite, începând din acest an, ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE, 55 de turnee WTA pe sezon.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: wimbledon , simona halep , record , audienta , johanna konta , konta halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...