Germania se teme de echipa de Fed Cup a României: "Este o trupă de top"
09.02.2016, 18:03Echipa feminină de tenis a României va înfrunta formaţia Germaniei în meci de baraj pentru rămânerea în Grupa Mondială I a Fed Cup, în zilele de 16 şi 17 aprilie, pe teren propriu, potrivit tragerii la sorţi efectuate marţi la Londra. Căpitanul nejucător al adversarei noastre, Barbara Rittner, a recunoscut că a avut ghinion că va evolua împotriva echipei noastre.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Este o tragere enorm de dificilă şi, din păcate, jucăm şi în deplasare. Cu Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu, formaţia României este absolut una de top. Avem o misiune foarte dificilă", a spus Rittner, conform Spiegel.
În Fed Cup, România şi Germania au mai jucat o singură dată, în 1975, când RFG se impunea cu 3-0 la Napoli, în sferturile Grupei Mondiale: Helga Masthoff a învins-o pe Virginia Ruzici cu 6-3, 6-2, Helga Hosl cu 6-3, 6-3 de Mariana Simionescu, iar Katja Ebbinghaus şi Masthoff au trecut cu 6-3, 1-6, 6-3 de perechea Judith Gohn/Virginia Ruzici.
România a fost învinsă de Cehia, deţinătoarea trofeului, cu 3-2, în weekend, la Cluj-Napoca, în primul tur al competiţiei, în timp ce Germania a pierdut cu 2-3 în faţa Elveţiei, la Leipzig.
În meciul pierdut contra Elveţiei, pentru Germania au evoluat Angelique Kerber, Andrea Petkovic, Annika Beck şi Anna-Lena Groenefeld.
Etichete: fed cup , halep begu , germania romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...