Galerie Foto Garbine Muguruza a părăsit turneul de la Roland Garros! Doar șase favorite au mai rămas în competiție
articol scris de Digi Sport04.10.2020, 11:54
Garbine Muguruza, a 11-a favorită de la Roland Garros, a fost eliminată în turul al treilea de Danielle Collins (numărul 57 WTA). Traseul Simonei Halep către trofeul de la French Open s-a simplificat destul de mult.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Numărul 14 WTA și favorita 11 la Roland Garros, Muguruza a pierdut în două ore și 28 de minute partida din turul trei de la Grand Slam-ul francez, contra sportivei din SUA, Danielle Rose Collins. A 57-a jucătoare a lumii s-a impus în trei seturi, 7-5, 2-6, 6-4, și o va întâlni în optimi pe Ons Jabeur, a 30-a favorită a competiției.
Galerie Foto
Fostul număr unu mondial a câștigat turneul de pe zgura pariziană în 2016. Sportiva din Spania are în palmares și un titlu la Wimbledon și a strâns de-a lungul carierei peste 21 de milioane de dolari din tenis.
Garbine Muguruza, eliminată de Simona Halep în ultimul turneu WTA
În primele două tururi de la Roland Garros, Muguruza le-a învins pe Tamara Zidansek (numărul 82 WTA), în trei seturi, și pe Kristyna Pliskova (69 WTA), în minimum de seturi. La ultimul turneu, înaintea Grand Slam-ului de la Paris, sporiva pregătită de Conchita Martinez a fost eliminată din semifinalele întrecerii de la Roma de Simona Halep, care și-a adjudecat trofeul.
Doar șase favorite au mai rămas în competiție: Simona Halep (1), Elina Svitolina (3), Sofia Kenin (4), Kiki Bertens (5), Petra Kvitova (7) și Ons Jabeur (30). Sportiva noastră s-a calificat la pas în optimile de la Roland Garros, acolo unde o întâlnește pe poloneza Iga Swiatek. Organizatorii turneului parizian au anunțat că meciul va începe la ora 12:00 și va fi primul de pe terenul Philippe Chatrier.
Etichete: optimi roland garros , garbine muguruza , muguruza eliminata roland garros , muguruza collins
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...