Gabriela Sabatini spune că graba strică treaba. "Altele sunt prioritățile lumii acum!"
06.04.2020, 15:15Gabriela Sabatini (49 de ani), fost nr.3 WTA (februarie 1989), susține că pandemia de coronavirus va avea efecte pe termen lung asupra tenisului mondial.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Retrasă din activitate la doar 26 de ani, vedeta din Argentina a declarat ieri că programul competițional din circuitul profesionist ar trebui să reînceapă în 2021. "În următoarele luni, va fi greu să se desfășoare competiții sportive. Altele ar trebui să fie prioritățile lumii la ora actuală. Am rețineri că s-ar putea întâmpla ceva în tenis", spune campiaoana ediției 1990 de la US Open. Șefii tenisului mondial au întrerupt competițiile la mijlocul lunii trecute și au stabilit ca până cel puțin pe 7 iunie să nu se organizeze vreun turneu.
"În opinia mea, există o notă de disperare în sportul mondial cauzată de această pandemie. N-avem cum să anticipăm când se va termina acest coșmar. Deși obișnuim să privim în viitor, acum nu avem cum să mai facem asta. Singurul lucru pozitiv e că întreaga lume se luptă cu același dușman, iar singura noastră armă e să stăm în casă", a mai adăugat Sabatini, figură emblematică a tenisului din anii '90.
Gabriela Sabatini are o finală la Wimbledon
Născută în Buenos Aires, Sabatini (1,75 m) a jucat finala de la Wimbledon din 1991 și a câștigat în carieră 14 titluri la simplu. Din momentul retragerii, ea s-a implicat în proiectele de ajutorare a copiilor din zonele defavorizate ale lumii.
Corul vocilor importante din tenis care critică programarea turneului de la Roland Garros după US Open se mărește rapid. Darren Cahill a comunicat subtil că decizia e adoptată pe genunchi, iar zilele trecute, italianul Fabio Fognini a anunțat că boicotează competiția pariziană de pe praful cărămiziu. În loc să se dispute între 25 mai și 7 iunie, turneul de la Roland Garros va avea loc în perioada 20 septembrie - 4 octombrie, la doar o săptămână distanță după US Open. Cu un sezon de iarbă compromis, șefii de la All England Club au anulat turneul de la Wimbledon, câștigat sezonul trecut de Simona Halep.
Turneul de la Wimbledon e singurul din cele patru de Grand Slam cu o asigurare menită să acopere pierderile financiare cauzate de dispariția banilor proveniți din bilete și a celor plătiți de televiziuni.
Etichete: tenis , gabriela sabatini , coronavirus , pandemie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...