Gabriela Ruse s-a emoționat la interviul dat după calificarea în sferturile de finală de la Rouen
articol scris de Digi Sport18.04.2024, 23:47
Gabriela Ruse (26 de ani) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Românca, numărul 162 WTA, a reușit să treacă de Clara Burel (23 de ani, 44 WTA și a 7-a favorită a turneului) în trei seturi, scor 6-0, 2-6, 6-3.
Gabriela Ruse după accederea în sferturile de finală de la Rouen: ”Îmi pare rău, sunt atât de emoționată!”
În ”sferturi”, Gabriela Ruse va da peste câștigătoarea duelului dintre Anna Schmiedlova (29 de ani, 68 WTA) și Caroline Garcia (30 de ani, 23 WTA).
După meci, Ruse a avut un discurs emoționant. Tenismena a fost în extaz datorită rezultatului extrem de important pe care îl obține la capătul unei perioade extrem de complicate pentru ea, în care nu a fost ferită de accidentări.
"Da, este uimitor, nu mă așteptam să fiu în sferturi de finală. Mă întorc după o accidentare atât de lungă. Sunt foarte mulțumită de această săptămână. Vreau să mulțumesc mult echipei mele, în special antrenorului meu.
Așa că da, sunt foarte fericită și vă mulțumesc foarte mult pentru că ați venit la meci.
Îmi place foarte mult acest teren, mă antrenez aici din prima zi. Speram să joc aici și da, în sfârșit, am jucat pe terenul principal. Este un turneu foarte frumos. Mă simt foarte rău (n.r. râde). Îmi pare rău, sunt atât de emoționată ...", a spus Ruse, după ce s-a calificat în sferturi la turneul WTA 250 de la Rouen, potrivit eurosport.ro.
Traseul Gabrielei Ruse la Rouen
Gabriela Ruse a fost nevoită la Rouen să treacă de calificări, acolo unde nu a avut probleme. Tenismena din România a trecut pe rând de Brancaccio și Kubla, fără să piardă vreun set.
În turul inaugural, Gabriela Ruse a trecut de Nao Hibino (85 WTA) și a cedat numai trei game-uri în tot meciul.
Gabriela Ruse e singura româncă prezentă pe tabloul principal de joc de la Rouen. Principala favorită a competiției din Franța este rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova, eliminată încă din optimile de finală de către Arantxa Rus, în trei seturi.
- Turneul 250 de la Rouen este dotat cu premii totale de 232.244 de euro.
Etichete: calificare , rouen , gabriela ruse , wta 250 rouen , interviu ruse
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...