Gabriela Ruse a rămas fără antrenor, la mai puțin de 24 de ore după ce Simona Halep a luat aceeași decizie
articol scris de Digi Sport01.02.2022, 11:56
Gabriela Ruse (24 de ani, locul 61 WTA) a rămas fără antrenor, la scurt timp după ce și Simona Halep (30 de ani, locul 23 WTA), cu care a făcut pereche la Australian Open, i-a demis pe Adrian Marcu (60 de ani) și Daniel Dobre (52 de ani).
Liga 2: Metaloglobus - Slatina, luni, 17:00, DGS 1
SuperLiga: Rapid - Buzău, luni, 20:00, DGS 1
Anunțul a fost făcut de către fostul antrenor al lui Ruse, Andrei Cociașu, prin intermediul contului personal de Facebook. Vestea vine la mai puțin de 24 de ore după ce Halep a renunțat și ea la cei doi antrenori.
Gabriela Ruse a rămas fără antrenor, la scurt timp după ce Simona Halep a luat aceeași decizie
Cociașu i-a mulțumit lui Ruse pentru șansa de a colabora și a amintit performanțele realizate împreună, dar și ascensiunea impresionantă a româncei în clasamentul WTA.
"Aș dori să vă anunț că din păcate, colaborarea mea cu Gabriela Ruse a luat sfârșit. Când am bătut palma la începutul verii trecute, am stabilit împreună că top 50 WTA este un obiectiv cât se poate de tangibil și realist, având în vedere oceanul de potențial în care se scălda tenisul ei.
Am crezut amândoi zi de zi în această viziune și mă declar foarte norocos și recunoscător să fi luat parte la parcursul excepțional din ultimul an..primul titlu WTA, prima finală WTA, prima victorie pe tabloul principal al unui Grand Slam și un salt de 150 locuri până pe nr. 61 mondial. Amintiri de neuitat!
Aș dori să îi mulțumesc Gabrielei pentru șansă oferită și îi urez mult succes pentru restul sezonului", a anunțat antrenorul.
Gabriela Ruse , eliminată alături de Simona Halep la proba inaugurală de dublu de la Australian Open
Simona Halep și Gabriela Ruse au pierdut meciul cu Jaqueline Cristian și Andrea Petkovic, 4-6, 0-6, din runda inaugurală a probei de dublu de la Australian Open.
Partida a început cu break pentru Jaqueline Cristian și Andrea Petkovic, recuperat, însă, imediat de Simona Halep și Gabriela Ruse. Al treilea game a fost adjudecat tot contra serviciului de perechea româno-germană, care a reușit să-și facă de fiecare dată serviciul până la finalul setului, adjudecat la 4.
Al doilea set a fost fără istoric, dominat autoritar și câștigat de Jaqueline Cristian și Andrea Petkovic fără vreun game cedat, în doar 23 de minute, jumătate din timpul de care au avut nevoie pentru a-și adjudeca actul inaugural.
Etichete: ruse , gabriela ruse , andrei cociasu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Pentru April Balascio, tatăl ei carismatic era un om violent, autoritar, dar și iubitor de multe...