Francezii anunţă creşterea premiilor de la Roland Garros. Cât vor încasa câştigătorii
21.03.2018, 10:38Câştigătorii turneului de la Roland Garros, la simplu feminin şi masculin, vor încasa fiecare câte 2,2 milioane euro în 2018, cu 100.000 de euro mai mult decât în 2017, premiile totale puse în joc anul acesta ridicându-se la 39,197 milioane euro, a anunţat directorul competiţiei de Grand Slam din capitala Franţei, Guy Forget.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Creşterea este de aproximativ 10% pentru probele de simplu, în raport cu ediţia de anul trecut", a afirmat Forget, cu ocazia prezentării ediţiei viitoare a acestui turneu. În 2017, valoarea totală a premiilor de la Roland Garros s-a ridicat la 36 milioane euro.
Suma pusă în joc la turneul francez este mai ridicată decât cele de la Australian Open, din luna ianuarie (35,76 milioane) sau de la ediţia de anul trecut a turneului de la Wimbledon (37,43 milioane euro), însă rămâne inferioară faţă de cea de la US Open 2017 (43,61 milioane euro).
Ca şi anul trecut, organizatorii parizieni au dorit să pună ''accent pe calificări şi pe primele tururi", a subliniat Forget. Astfel, perdanţii din primul tur vor primi 40.000 de euro, cu 5.000 de euro în plus faţă de 2017, a detaliat directorul turneului.
Forget a dezvăluit, totodată, şi alte noutăţi pentru 2018, ediţie la care tragerea la sorţi "va fi efectuată pentru prima oară joi seara, pe 24 mai, la ora 19:00 (20:00 în România), în loc de vineri la prânz".
De asemenea, în cursul calificărilor, organizatorii vor experimenta utilizarea unui cronometru, în condiţiile în care jucătorii vor beneficia de acum înainte de 25 de secunde şi nu de 20, între puncte.
Anul trecut, Simona Halep a disputat finala turneului de la Roland Garros, fiind învinsă în trei seturi de letona Jelena Ostapenko (4-6, 6-4, 6-3). A fost pentru a doua oară când reprezentata ţării noastre, aflată acum în fruntea clasamentului WTA, a ajuns în ultimul act la turneul parizian, după ce în 2014 s-a înclinat în faţa rusoacei Maria Sharapova (6-4, 6-7, 6-4).
Ediţia 2018 a turneului de Grand Slam de la Roland Garros se va desfăşura în perioada 27 mai - 10 iunie.
Etichete: simona halep , bani , roland garros , premii , tenis simona halep , simona halep roland garros , premii roland garros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...