FOTO Simona Halep și Grigor Dimitrov au jucat duminică, la Madrid, cu amatorii
05.05.2014, 17:58Simona Halep este una dintre cele mai vizibile jucătoare ale turneului feminin de la Madrid, concurs a cărui licență e deținută de Ion Țiriac. Cap de serie numărul patru în întrecerea din capitala Spaniei, românca a jucat duminică, alături de Grigor Dimitrov, câștigătorul de la București, în compania mai multor amatori, într-o acțiune organizată de unul dintre sponsorii turneului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona a fost de asemenea aleasă să scrie un blog pe site-ul oficial al competiției, unde își împărtășește impresiile și vorbește despre antrenamente și momentele de relaxare de care are parte la Madrid.
Luni de dimineață, ea a povestit pe blog că după ce a jucat alături de Dimitrov cu mai mulți fani, s-a antrenat alături de Wim Fissette, aproape o oră și 20 de minute. Simona a făcut și o mărturisire despre antrenorul ei, care e belgian: "Până acum am avut doar antrenori români, deci e ceva diferit. La început am fost puțin nepregătită pentru asta, dar zi de zi învăț mai mult acum și lucrurile merg din ce în ce mai bine."
Manolo Santana l-a învins pe Ilie Năstase
Un alt român, Ilie Năstase, a fost vedetă duminică la Caja Magica, acolo unde chiar pe arena care-i poartă numele, Manolo Santana, alături de Alberto Berasatequi, l-a învins într-un meci de dublu. Năstase a făcut pereche cu Andres Gomez și a pierdut cu 6-7, 4-7 în tie-break.
E interesant faptul că cei patru foști mari jucători au folosit rachete retro, care erau folosite în circuit în urmă cu 40 de ani.
Etichete: simona halep , simona halep madrid open , simona halep grigor dimitrov , simona halep blog madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...