Federer zice că are șanse mici la AO: ”La 36 de ani nu mai pot fi considerat favorit”
14.01.2018, 16:58La 36 de ani nu mai pot fi considerat un favorit la câştigarea unui turneu de Grand Slam, mai ales în faţa unor jucători precum Rafael Nadal sau Novak Djokovic, a declarat duminică tenismanul elveţian Roger Federer.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cu toate acestea, el a subliniat că va face tot posibilul pentru a câştiga Australian Open şi a-şi păstra titlul cucerit aici anul trecut.
''Ţinând cont de vârsta pe care o am, nu vreau să exagerez în privinţa şanselor pe care le am de a câştiga pentru că eu cred că la 36 de ani nu mai pot fi considerat favorit. De aceea, în această etapă a carierei mele, privesc şi iau lucrurile mai relaxat. Cred că jucători ca Rafa Nadal, care a avut un an deosebit în 2017, sau Novak Djokovic, cu 6 titluri cucerite aici la Melbourne, pot fi consideraţi favoriţi'', a spus tenismanul elveţian, în prezent pe locul 2 ATP, care va juca pentru a 19-a oară la Australian Open unde va încerca să câştige al 20-lea titlu de Grand Şlem.
După un 2016 marcat de accidentări, Federer a avut un an 2017 foarte bun, pe parcursul căruia a câştigat al 5-lea titlu la Australian Open , apoi al 8-lea, la Wimbledon.
În turneul de la Melbourne, care va începe luni, Federer va juca prima partidă marţi contra slovenului Aljaz Bedene (nr.51 mondial). Elveţianul ar putea reveni în fruntea clasamentului mondial dacă va câştiga Australian Open, iar Nadal, actualul lider, va fi eliminat înainte de sferturi.
Agerpres
Etichete: video , djokovic , nadal , federer , australian open , 2018 , spider-man , ziua copilului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...