Wimbledon 2018 | Anderson i-a uimit pe ziarişti după victoria cu marele Federer. "La 0-2 m-am calmat"
12.07.2018, 15:32Wimbledon 2018 | Kevin Anderson a reușit cea mai mare surpriză a acestei ediții de la Wimbledon, eliminându-l pe marele Roger Federer în sferturi, 2-6, 6-7, 7-5, 6-4, 13-11. Sud-africanul de pe locul 8 mondial susține însă că s-a pregătit psihic pentru acest meci.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nu știu sigur ce să spun. Am fost condus cu două seturi și am încercat să continui să lupt. La final, am simțit că am făcut o treabă minunată, fără să mă gândesc prea mult la alte lucruri. Victoria cu Federer la Wimbledon este una pe care o voi ține minte, în special într-un meci atât de strâns. Pur și simplu am continuat să-mi spun că trebuie să cred. Am continuat să-mi spun că astăzi va fi ziua mea. Dacă mergi acolo cu îndoieli, sau nesigur pe ceea ce se va întâmpla, nu se va întâmpla așa cum vrei. Am dat totul. Cu siguranță că a fost o mare performanță pentru mine și echipa mea. Primul meu obiectiv a fost să-mi depășesc cea mai bună performanță a mea aici. Sunt fantastic de fericit", a spus Anderson.
Cu toate acestea, primele două seturi pierdute nu l-au descurajat pe sud-african.
"Am simțit că primul set nu a fost unul minunat pentru mine, evident. Am fost puțin neliniștit să încep meciul astfel. Mi s-a părut că m-am calmat mai mult în cel de-al doilea. Chiar dacă am pierdut la tie-break, am simțit că am jucat mult mai bine, un set mult mai bun. Îmi amintesc punctul de meci destul de bine", a concluzionat Anderson.
Până la confruntarea cu Anderson, Federer câștigase 34 de seturi consecutive la Wimbledon, record egalat, după ce tot el reuşise o serie identică în 2005 şi 2006. La All England Club, elvețianul de 36 de ani are 8 titluri în palmares.
În duelurile directe, Federer avea 4-0 în faţa lui Anderson.
În semifinale, Kevin Anderson, cap de serie numărul 8, îl va întâlni pe uriașul american John Isner, al nouălea favorit al competiției.
Etichete: federer wimbledon , federer anderson , wimbledon semifinale , wimbledon 2018 , anderson wimbledon , wimbledon sferturi federer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...