Federer a cerut un wild-card și va juca la Monte Carlo, turneu transmis de Digi Sport
10.04.2014, 14:36Fostul lider mondial, Roger Federer, s-a decis în ultimul moment să participe la turneul Masters de la Monte Carlo. În programul elvețianului pe acest an nu intra și competiția monegască, însă în cursul acestei săptămâni a cerut un wild-card.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Organizatorii concursului din Principat i-au acordat invitația fără să stea pe gânduri, astfel că Federer va juca prima dată aici după o pauză de 3 ani.
Practic din 2009, Roger a mai participat la o singură ediție, cea din 2011, când a fost eliminat în sferturile de finală de Jurgen Melzer.
La turneul din acest an, transmis în direct pe Digi Sport 2 în perioada 14-20 aprilie, fostul lider al clasamentului ATP va bifa a 11-a prezență. Cea mai bună performanță a sa este calificarea în finală, de 3 ori, în perioada 2006-2008 - ultimul act a fost pierdut de fiecare dată în fața lui Rafael Nadal.
Pe tabloul de simplu vor apărea astfel 7 dintre primii 10 jucători ai lumii, absenții fiind Andy Murray, Juan Martin del Potro și John Isner.
Deținătorul trofeului este Novak Djokovic, cel care în 2013 a întrerupt seria de 8 titluri câștigate de Rafael Nadal, performanță nereușită de niciun alt jucător, la orice turneu, în istoria tenisului.
Etichete: roger federer , turneu masters monte carlo , federer monte carlo , atp monte carlo digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...