Galerie Foto FED Cup | Italia vine la București fără cea mai bună jucătoare pentru meciurile cu România, Camila Giorgi
articol scris de Digi Sport06.04.2021, 18:39
România întâlnește Italia în Fed Cup, însă italiencele vin la București fără Camila Giorgi, cea mai bună jucătoare a lor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În vârstă de 29 de ani, Giorgi s-a infectat cu coronavirus, după ce a fost testată la turneul de la Charleston şi plasată în izolare în SUA.
Galerie Foto
Camila Giorgi, infectată cu COVID-19, ratează meciul cu România, din FED Cup
"Îmi pare foarte rău că nu pot participa la meciul din România alături de coechipierele mele, îmi doream foarte mult să joc cu echipa naţională şi să-mi aduc contribuţia la echipă", a spus Camila Giorgi.
"Îmi pare rău pentru Camila, ştiu cât de mult îşi dorea această participare la play-off-ul împotriva României. Împreună cu restul echipei a fost indispensabilă în atingerea acestei etape importante. Pentru mine şi pentru întreaga echipă a fost un lovitură grea, vom încerca să câştigăm şi pentru ea. Acum nu trebuie decât să-i dorim o recuperare rapidă. Şi eu sunt la Charleston, mă aşteptam să o văd pe Camila, dar a venit vestea proastă. Îmi pare foarte rău, dar important este că, în ciuda infectării, ea este bine. Ea va lipsi mult echipei", a spus căpitanul nejucător al Italiei, Tathiana Garbin.
Astfel, Italia se va deplasa în România cu un lot format din Martina Trevisan (locul 99 WTA), Jasmine Paolini (locul 103 WTA), Elisabetta Cocciaretto (locul 111 WTA), Giulia Gatto-Monticone (locul 177 WTA), şi Bianca Turati (locul 281 WTA).
Simona Halep, Patricia Ţig, Irina Bara, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu vor face parte din echipa României pentru întâlnirea cu Italia, programată la Cluj-Napoca, pe 16-17 aprilie, în play-off-ul Billie Jean King Cup, noul nume sub care se va desfăşura FED Cup.
Întâlnirea România - Italia se va disputa fără spectatori, în zilele de vineri, 16 aprilie, de la ora 15:30, şi sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 14:00 în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Etichete: fed cup , romania italia , camila giorgi , fed cup romania - italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...