Video Favoritele confirmă la Rogers Cup. Muguruza, Pliskova și Venus Williams s-au calificat în optimi
09.08.2017, 21:53Favoritele confirmă la Rogers Cup, turneu transmis ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport. Garbine Muguruza, Karolina Pliskova şi Venus Williams s-au calificat fără emoţii în optimi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cap de serie numărul patru la Toronto, Garbine Muguruza a avut emoţii cu Kirsten Flipkens doar în primul set, care a durat aproape o oră. După 7-5, în cel secund, campioana de la Wimbledon a reuşit două break-uri, nu şi-a pierdut deloc serviciul şi s-a impus cu 6-2. În optimi, Muguruza o va întâlni pe Ashleigh Barty.
Intrată direct în turul secund, principala favorită a turneului, Karolina Pliskova a trecut de Anastasia Pavlyuchenkova în două seturi identice. Numărul 1 WTA s-a impus cu 6-3, 6-3, în aproape o oră şi un sfert.
Tot în optimi a ajuns şi Venus Williams. Finalistă la Rogers Cup în 2014, Venus a eliminat-o pe Katerina Siniakova şi va juca pentru un loc în sferturi cu Elina Svitolina. Finalistă la Australian Open şi Wimbledon anul acesta, Venus a avut nevoie de patru mingi de meci pentru a se impune cu 7-5 7-5 după o oră şi 40 de minute.
Etichete: venus williams , muguruza , wta toronto , pliskova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...