Galerie Foto Eugenie Bouchard a ajuns pe 143 WTA, dar rămâne un punct de atracție pentru branduri. "Un nou capitol!"
articol scris de Digi Sport02.03.2021, 08:33
Eugenie Bouchard (27 de ani) a regresat în carieră în ultimii ani, ajungând pe locul 143 WTA, însă jucătoarea din Canada rămâne un pol de interes pentru brandurile care vor să-i valorifice imaginea.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Galerie Foto
Fostă număr 5 WTA, Genie a atins vârful carierei în 2014, când a fost finalistă la Wimbledon și semifinalistă la Roland Garros și Australian Open. A survenit apoi un picaj în carieră, a fost măcinată și de accidentări, iar în ultima perioadă a avut evoluții neconcludente.
Eugenie Bouchard a încheiat contractul cu Nike și a semnat cu New Balance
După ce a avut o lungă perioadă contract cu partenerul tehnic Nike, Eugenie Bouchard tocmai a semnat o înțelegere cu firma de echipament sportiv New Balance, brandul-partener al româncei Sorana Cîrstea (30 de ani), sfert-finalistă la Roland Garros 2019.
"Un nou capitol!", a anunțat Bouchard pe pagina sa de Instagram, postând fotografii în noul echipament. Anunțul oficial a fost furnizat și de brandul de echipament sportiv pe pagina oficială de Twitter.
Interesant e că Bouchard a apărut în echipamentul noului său partener tehnic încă de la începutul anului, însă anunțul oficial a fost făcut de cele două părți abia în ultima zi a lunii februarie.
- 6,6 milioane de dolari a câștigat Bocuhard în carieră
- Un titlu WTA a cucerit Genie în carieră, până la 27 de ani
- 276/203 e raportul victorii / eșecuri în WTA
Etichete: eugenie bouchard , new balance , bouchard echipament
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...