Englezii au împins-o pe Hsieh spre victoria cu Halep! Dezvăluirea făcută la final
07.07.2018, 17:53Wimbledon 2018 | Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă dramatic de taiwaneza Su-Wei Hsieh cu 3-6, 6-4, 7-5, sâmbătă, în runda a treia a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului. La final, jucătoarea asiatică a vorbit despre importanţa jucată de public în revenirea ei.

SuperLiga: UTA - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul - Unirea Slobozia, vineri, 17:00, DGS 1
Halep, la primul eşec după ce a cucerit cel dintâi titlu de Mare Şlem, la Roland Garros, a făcut un meci cu multe momente slabe, cedând deşi a condus cu 5-2 în decisiv şi a avut o minge de meci.
Hsieh a vorbit la cald despre modul în care englezii din tribune au împins-o de la spate în cele mai dificile momente.
"Prima victorie în faţa unui număr unu mondial. E uimitor să fiu aici şi să câştig după o asemenea bătălie a nervilor. Să revin de la 2-5 în setul decisiv e impresionant, am avut şi suportul publicului, cei din tribune m-au împins de la spate. Le mulţumesc atât de mult!", a spus Hsieh, pentru ca apoi să o felicite pe Simona: "Ea a jucat atât de bine. Dar am luptat, am crezut în mine şi am trecut mai departe".
În turul următor, Hsieh va întâlni o altă adversară în mare formă, Cibulkova. Aceasta a cedat doar patru game-uri cu Elise Mertens, în turul trei.
Etichete: halep , halep wimbledon , halep wimbledon 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

O interceptare publicată de serviciile de informații militare ale Ucrainei arată lipsa de...