Elveţienii s-au răzgândit, la peste şapte ani şi jumătate după articolul denigrator la adresa Clujului
18.04.2018, 13:37Elveţienii au rămas impresionaţi de Cluj-Napoca, oraşul unde va avea loc în weekend confruntarea dintre România şi Elveţia, din barajul de promovare în Grupa Mondială I a Fed Cup.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"În linie cu marele moment sportiv din acest weekend, pentru care cele 9.000 de bilete disponibile în marea Sală Polivalentă au fost foarte rapid vândute, oraşul universitar Cluj a fost desemnat ca una dintre capitalele europene ale sportului în 2018. Dar nu numai sportul este onorat în capitala neoficială a vechii Transilvania. Cluj-Napoca şi regiunea sa sunt cunoscute ca unul dintre mari centre de informatică şi telecomunicaţii din Europa. Pe de altă parte, oraşul găzduieşte o renumită facultate de medicină, unde sunt înscrişi zeci de studenţi elveţieni. Cartierul istoric din Cluj-Napoca propune în plus numeroase clădiri frumoase din diferite epoci. Amabilitatea şi deschiderea locuitorilor fac ca oraşul să merite a fi vizitat, şi nu numai pentru o săptămână de FedCup", a scris site-ul Federaţiei Elveţiene de Tenis.
Descrierea Federaţiei din Elveţia vine la mai puţin de opt ani după ce jurnaliştii de la Blick au desfiinţat municipiul ardelean. "Transilvania aminteşte prea puţin de Clasa Regală, chiar dacă Oraşul Vechi are un caracter vest-european. Însă pe măsură ce omul se îndepărtează de Centru, cu atât mai mare va fi sărăcia. În faţa blocurilor sărăcăcioase, pe stradă, zace un câine mort, iar gunoiul se înalţă de statura unui om. Copiii se joacă de-a v-aţi-ascunselea printre maşini rablagite, gonind fluturi de-ici colo. Străzile sunt pline de hopuri. Gropile sunt cât vanile de baie. Pe mijlocul asfaltului găurit se plimbă un bătrân cu o vacă. Puţini metri mai departe, măgari cară alimente şi covoare. La Pata-Rât (n.r. locul pe care se află amplasată rampa de gunoi a oraşului) nimeni nu are de lucru. Aici trăiesc oamenii pe stradă sau în colibe de tablă ondulată ori lemn, similare celor din Africa de Sud. Apa curentă şi electricitatea sunt un lux", a notat tabloidul elveţian, cu ocazia meciului CFR Cluj - Basel din 2010, din Liga Campionilor. Articolul i-a scandalizat pe clujeni, iar primarul Clujului a decis să nu meargă la acel meci, în semn de protest faţă de articolul din Blick.
Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă, iar duminică sunt programate celelalte două jocuri de simplu şi duelul de dublu.
România - Elveţia va fi în direct la Digi Sport 1 sâmbătă, de la ora 12.45, şi duminică, de la ora 12.00. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: romania elvetia fed cup , romania elvetia cluj , ziaristi elvetieni cluj , articol denigrator elvetieni cluj , federatia elvetiana cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...