E oficial! Simona se operează şi pierde meciul de Fed Cup. Cât lipsește de pe teren
24.01.2016, 10:40E oficial! Simona Halep va pierde meciul de Fed Cup cu Cehia. Numărul 2 mondial se va opera de deviaţie de sept şi speră să revină 100% la turneul de la Indian Wells, unul pe care l-a câştigat anul trecut. Astfel, ea va pierde competiţiile de la Dubai şi Doha.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Cu părere de rău, țin să anunț că sunt nevoită să renunț la participarea la Fed Cup, deoarece voi fi supusă unei intervenții chirurgicale.
Să joc la Fed Cup a însemnat și înseamnă foarte mult pentru mine, de aceea sunt dezamagită că nu pot participa din nou alături de echipă.
Ultimele 6 săptămâni au fost extrem de dificile pentru mine, având infecție la stomac, nas și ureche. Aceasta a fost una dintre cele mai grele perioade sportive, deoarece nu am avut posibilitatea să mă antrenez la capacitate maximă, chiar daca am fost sub tratament antibiotic.
Am încercat să dau tot ce pot în Australia, dar, din cauza infecțiilor existente, din păcate am înrăutățit lucrurile, încercând să trag de mine să joc la Grand Slam.
La îndrumarea medicului specialist, va trebui să suport o operație pentru a-mi rezolva o problemă existentă la nas, fiind sfătuită că aceasta este cea mai bună opțiune pentru a trata definitiv această problemă.
Din acest motiv, voi fi nevoită să mă retrag și de la turneele Dubai și Doha. Următorul turneu la care voi participa va fi atunci când voi fi recuperată 100%. Totuși, sper că mă voi recupera la timp pentru a putea participa la Indian Wells.
Îmi doresc să trec cu bine peste această intervenție și să mă pot deplasa la Cluj, să fiu alături de echipă, chiar și din tribună.
Vă mulțumesc pentru susținerea constantă, o să vă simt lipsa în aceste săptămâni de pauză.
În această perioadă, o să fac tot ceea ce este necesar să revin pe teren mai puternică și într-o formă bună", este mesajul postat de Simona pe contul oficial de Facebook.
Astfel, cum Simona se va opera la finalul acestei luni, va reveni în circuit la jumătatea lunii martie şi va rata turneele menţionate mai sus. Halep ar putea avea o cădere în clasamentul WTA, ţinând cont că nu va putea să apere cele 900 de puncte câştigate la Dubai.
Întâlnirea dintre România şi Cehia va avea loc în zilele 6 şi 7 februarie 2016, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.
Etichete: simona halep , fed cup , indian wells , operatie halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...