După suspendare, apar și vești bune pentru Sharapova: s-a întors unul din cei mai importanți sponsori
09.06.2016, 12:54După ce Maria Sharapova a fost suspendată pentru doi ani de Federaţia Internaţională de Tenis, în urma controlului anti-doping pe care l-a picat la începutul acestui an, sportiva din Rusia are parte și de vești bune.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Unul dintre cei mai importanți sponsori ai jucătoarei de tenis, producătorul american de echipament sportiv Nike, s-a întors alături de Sharapova. Anunțul a fost făcut chiar de Masha, la câteva ore după ce i s-a anunțat pedeapsa.
În urma acestei pedepse, "Masha" va lipsi de la următoarele 7 turnee de Grand Slam. Primul la care va avea dreptul să participe va fi ediţia din 2018 de la Roland Garros.
"Maria a avut întotdeauna o poziţie clară, ea şi-a prezentat scuzele pentru greşeala sa şi a făcut apel la suspendarea sa. Ţinând cont de decizia ITF şi de rezultatul investigaţiilor sale, noi sperăm să o vedem pe Maria revenind pe terenurile de tenis şi vom continua să muncim alături de ea", se arată în textul companiei de echipament sportiv.
Juriul independent mandatat de ITF a reţinut o suspendare pe doi ani pentru "violare a regulamentului antidopaj" şi nu pe 4 ani, cât ar fi fost dacă dorinţa de îmbunătăţire a performanţelor ar fi fost mărturisită.
Sharapova (29 de ani), considerată regina sport-business-ului, a anunţat pe data de 7 martie că a fost supusă unui control antidoping care a ieşit pozitiv la meldonium, cu ocazia Openului Australiei, un medicament plasat pe lista produselor interzise din data de 1 ianuarie 2016.
În urma acestui control, o serie de parteneri comerciali precum Tag Heuer, constructorul de automobile Porsche şi compania Nike au anunţat că vor suspenda sau vor pune capăt contractelor lor de parteneriat cu cea care era la acea vreme sportiva cea mai bine plătită din lume.
Nike este primul sponsor important care a revenit asupra deciziei.
Până la această suspendare, Maria Sharapova a fost timp de 11 ani consecutiv pe primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite sportive ale lumii, luând în calcul atât veniturile din sport, cât și cele din contractele de sponsorizare. Chiar și așa, a avut venituri de 21,9 milioane de dolari în ultimele 12 luni. În acest an a pierdut prima poziție în favoarea Serenei Williams.
Etichete: sharapova meldonium , sharapova suspendare , sharapova nike , sharapova sponsor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...