Video Dulgheru, calificare muncită. Trei românce sunt în sferturi la BRD Bucharest Open. Programul de vineri
20.07.2017, 13:23Alexandra Dulgheru (294 WTA) a eliminat-o, joi seara, în optimi pe favorita numărul 9 a BRD Bucharest Open, rusoaica Ekaterina Alexandrova (92 WTA) şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului dotat cu premii în valoare totală de 226.750 dolari.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Venită din calificări, Dulgheru a reuşit surpriza zilei la Arenele BNR, reuşind să se impună în trei seturi, 6-4, 4-6, 6-2, la capătul unui meci care s-a încheiat aproape de miezul nopţii şi care a durat 2 ore şi 28 de minute.
În primul set jucătoarea română s-a impus cu 6-4, dar în cel de-al doilea a cedat iniţiativa, lăsând-o pe rusoaică la conducerea jocului, care a profitat şi l-a adjudecat cu acelaşi scor. În decisiv, deşi obosită, Dulgheru a găsit puterea de a reveni în meci, profitând şi de greşelile neforţate ale Ekaterinei Alexandrova.
După aproape două ore şi jumătate, ea a câştigat prima minge de meci pe care a avut-o şi a devenit astfel a treia jucătoare română calificată în sferturile de finală după Ana Bogdan şi Irina Begu.
Alexandra Dulgheru şi-a adjudecat 5.900 de dolari şi 60 de puncte WTA, urmând să evolueze în sferturi împotriva favoritei numărul 3, germana Julia Goerges (45 WTA).
Rezultatele înregistrate, joi, la BRD Bucharest Open sunt următoarele:
Simplu, optimi de finală
Pauline Parmentier (Franţa) - Elise Mertens (Belgia, nr. 5) 3-6, 6-4, 6-4
Irina Begu (România, nr. 7) - Jaqueline Cristian (România, wild card) 6-4, 6-0
Tatjana Maria (Germania, nr. 8) - Nadia Podoroska (Argentina) 4-1, abandon Podoroska
Alexandra Dulgheru (România, calificări) - Ekaterina Alexandrova (Rusia, nr. 9) 6-4, 4-6, 6-2
Programul de vineri:
Tatjana Maria - Carla Suarez Navarro, de la 14:00
Irina Camelia Begu - Pauline Parmentier
Anastasija Sevastova - Ana Bogdan
Julia Goerges - Alexandra Dulgheru, nu mai devreme de 20:30
Toate cele patru sferturi de finală, care vor avea loc pe terenul central, vor fi ÎN DIRECT la Digi Sport 2.
Pe Grand Stand vor avea loc următoarele două meciuri de pe tabloul de dublu:
K. Piter / M. Zanevska - J. Cristian / C. Dinu, de la 14:00 (sferturi de finală)
C. Pella / N. Podoroska - E. Mertens / D. Schuurs, nu mai devreme de 17:30 (semifinală)
UPDATE Ora 23:08: Alexandra Dulgheru s-a calificat în sferturile de finală de la BRD Bucharest Open, după 6-4, 4-6, 6-2, cu Ekaterina Alexandrova, în două ore și jumătate. Românca ar fi putut încheia meciul mult mai repede, însă, în setul secund, favorita 7 a revenit de la 1-4.
UPDATE Ora 18:15: Irina Begu a câștigat cu 6-0 al doilea set al meciului cu Jaqueline Cristian și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului BRD Bucharest Open.
UPDATE Ora 17:48: Irina Begu a câștigat primul set al meciului cu Jaqueline Cristian, scor 6-4.
UPDATE Ora 16:50: A început meciul dintre Irina Begu și Jaqueline Cristian.
Programul și rezultatele partidelor de joi, transmise ÎN DIRECT la Digi Sport 2
Pauline PARMENTIER (FRA) - Elise MERTENS (BEL) 3-6, 6-4, 6-4
Irina-Camelia BEGU (ROU) - Jaqueline CRISTIAN (ROU) 6-4, 6-0
Tatjana MARIA (GER) - Nadia PODOROSKA (ARG) 4-1, retragere pentru Podoroska
Alexandra DULGHERU (ROU) - Ekaterina ALEXANDROVA (RUS) - nu înainte de 20:30
BRD Bucharest Open continuă joi cu ultimele patru meciuri din optimile de finală, care vor fi transmise în direct de Digi Sport 2 începând cu ora 14.00.
Trei românce vor fi pe teren pe Arena Centrală de la Arenele BNR.
Irina Begu va avea parte de un duel 100 % românesc cu Jacqueline Cristian, în al doilea meci al zilei, care va începe după ora 15.30.
Alexandra Dulgheru va disputa ultima partidă a zilei, contra rusoaicei Ekaterina Alexandrova, nu mai devreme de ora 20.30. Jocul va fi precedat de confruntarea dintre germanca Tatjana Maria şi argentinianca Nadia Podoroska.
Primul duel, de la ora 14.00, le va aduce faţă în faţă pe franţuzoaica Pauline Parmentier şi belgianca Elise Mertens.
Pe Grand Stand, nu mai devreme de ora 17.30, Alexandra Cadanţu şi muntenegreanca Danka Kovinic le vor înfrunta în sferturile de finală pe belgianca Elise Mertens şi olandeza Demi Schuurs.
Programul partidelor de joi, care vor fi ÎN DIRECT la Digi Sport 2
Pauline PARMENTIER (FRA) - Elise MERTENS (BEL) - 14:00
Irina-Camelia BEGU (ROU) - Jaqueline CRISTIAN (ROU)
Tatjana MARIA (GER) - Nadia PODOROSKA (ARG)
Alexandra DULGHERU (ROU) - Ekaterina ALEXANDROVA (RUS) - nu înainte de 20:30
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: brd bucharest open , turneu bucuresti digi sport , program transmisii digi sport bucharest open , program joi turneu bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...