Dublă calificare pentru Irina-Camelia Begu la Bad Gastein. A ajuns în turul doi
13.06.2012, 21:13Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 61 WTA şi cap de serie numărul 6, a învins-o, miercuri, cu scorul de 7-5, 1-6, 6-3, pe sportiva germană Kathrin Woerle, locul 220 WTA, în primul tur al turneului de la Bad Gastein (Austria), cu premii de 220.000 de dolari.
Întâlnirea a început marţi, dar a fost oprită din cauza ploii, la scorul de 4-4 în primul set. În final, meciul s-a încheiat miercuri, după o altă întrerupere în setul trei, la scorul de 1-1, cele două sportive jucând aproape două ore şi 25 de minute.
În turul doi, Begu va juca împotriva americancei Chichi Scholl, locul 190 WTA, jucătoare venită din calificări.
Românca şi-a asigurat un cec în valoare 3.100 de dolari şi 30 de puncte WTA.
Tot miercuri, Irina a obţinut, în cadrul aceluiași turneu, și calificarea în turul doi al probei de dublu, performanță izbutită la mai puţin de două ore după finalul partidei de simplu.
Perechea Begu/Mandy Minella (România/Luxemburg), cap de serie numărul doi, a învins, cu scorul de 6-3, 6-0, cuplul Maria Elena Camerin/Andreja Klepac (Italia/Slovenia) şi va juca în sferturile de finală împotriva câştigătoarei din meciul Maria Abramovici/Ajla Tomljanovici (Croaţia) - Mervana Jugici-Salkici/Sandra Klemenschits (Bosnia-Herţegovina/Austria).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: tenis , irina camelia begu , bad gastein
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...