Djokovic e cotat cu prima şansă la Melbourne, dar Simona are alt favorit: "Îmi place stilul lui"
17.01.2016, 11:59Novak Djokovic a câştigat de cinci ori în carieră Australian Open şi este şi favoritul acestei ediţii. Printre contracandidaţii numărului unu mondial se află Andy Murray, Rafael Nadal, Stanislas Wawrinka şi Roger Federer. Ultimul este favoritul Simonei Halep, care speră ca elveţianul să se impună pentru a cincea oară la Melbourne.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Nole joacă cel mai bun tenis al lui, dar Roger are încă şansa lui. Îmi place mult stilul lui Roger şi sper că va câştiga turneul", a comentat numărul doi WTA, într-o conferinţă de presă.
Djokovic şi Federer se pot întâlni în semifinalele competiţiei de la Antipozi. Aceasta ar fi a 45-a întâlnire dintre cei doi, fiecare trecându-şi în cont câte 22 de victorii.
Chiar şi Federer recunoaşte că nivelul jocului arătat de sârb în 2015 este unul incredibil, lucru pe care l-a admis şi Rafael Nadal, la începutul anului. "Novak merită să aibă ataşată o stea lângă nume, pentru că se descurcă incredibil pe terenul de tenis", a comentat Roger.
Novak Djokovic va debuta la această ediţie împotriva lui Hyeon Chung (51 ATP), în timp ce Roger Federer îl va avea ca prim adversar pe Nikoloz Basilashvili (117 ATP).
Etichete: novak djokovic , simona halep , roger federer , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...