”Deocamdată”. Anunțul organizatorilor de la Roland Garros, cu privire la jucătorii din Rusia și cei nevaccinați
articol scris de Digi Sport16.03.2022, 17:55
Jucătorii nevaccinaţi împotriva COVID-19, printre care deţinătorul titlului Novak Djokovic, şi jucătorii ruşi şi belaruşi, printre care Daniil Medvedev, sunt bineveniţi la Roland Garros (22 mai - 5 iunie) "deocamdată", a indicat miercuri Federaţia Franceză de Tenis (FFT).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jucătorii ruși și belaruși, acceptați la Roland Garros: ”Deocamdată”
"Le impunem o neutralitate strictă jucătorilor ruşi şi belaruşi (...) Rămânem pe principiul tuturor ministerelor sportului din Uniunea Europeană şi al tuturor ţărilor cheie din jurul nostru", a declarat directorul general al FFT, Amelie Oudea-Castera într-o conferinţă de presă.
"Excludem un sportiv individual doar dacă a fost selecţionat de ţara sa. Acesta este cadrul, îl respectăm", a adăugat ea. "Deocamdată", a subliniat însă preşedintele FFT, Gilles Moretton.
Wimbledon le-ar putea cere jucătorilor ruşi care vor să participe la acest turneu să-l critice oficial pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru intervenţia militară în Ucraina.
"În acest stadiu, nu intenţionăm să intrăm în detaliu în ce priveşte situaţii personale individuale despre care ştim că pot depinde foarte mult de situaţiile familiale trăite de unii şi de alţii", a asigurat Amelie Oudea-Castera, potrivit Agerpres.
Novak Djokovic, liber să-și apere titlul la Roland Garros
În ce priveşte restricţiile sanitare legate de COVID-19, "semnalele sunt pozitive pentru a avea un Roland Garros de nivel maxim", a spus Moretton.
Astfel, Djokovic este aşteptat la Paris unde nu mai este nevoie de certificatul sanitar.
"Am învăţat să fim extrem de prudenţi. Vedem că lucrurile se pot schimba de la o lună la alta. Într-un scenariu arhi-catastrofal, rămâne posibilă reintroducerea bulelor sanitare. Anticipăm cât mai bine ceea ce putem, este nevoie de vigilenţă, pragmatism şi este evident că scopul nu este să trimitem acasă nişte jucători care ar veni ca să joace", a spus Oudea-Castera.
"Obiectivul nostru este să avem cel mai bun tablou posibil", a declarat directoarea turneului, Amelie Mauresmo, care a amintit că este gata "să respecte ceea ce va fi implementat" în Franţa din punct de vedere sanitar.
"Situaţia evoluează foarte repede, luăm lucrurile fără prea mult entuziasm sau dezamăgire. Încercăm să rămânem într-o zonă neutră. Ne concentrăm pe pregătirea evenimentului. Vom avea ceva mai târziu tabloul sportivilor prezenţi, pe 11 aprilie”, a subliniat ea.
Etichete: roland garros , roland garros 2022 , jucatori rusia roland garros , nevaccinati roland garros , amelie oudea-castera
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...