Exclusiv De unde vine salvarea Simonei Halep! ”Se va implica sigur”. A mai ajutat o vedetă a sportului românesc
03.10.2018, 17:15Vestea diagnosticului primit de Simona Halep a făcut înconjurul lumii. Numărul 1 WTA a anunțat personal că suferă de hernie de disc, însă nu e nevoie de o operație, iar recuperarea constă în fizioterapie și efectuarea unor exerciții și s-ar putea apela și la un tratament cu cortizon, care să îi permită o revenire mai rapidă pe teren, în speranța că va putea juca la Turneul Campioanelor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dacă lucrurile nu se rezolvă, intervenția chirurgicală rămâne singura soluție, iar Ion Țiriac, un foarte apreciat sfătuitor al numărului 1 WTA - dar și pentru alți sportivi de top ai României și nu numai - ar putea să o pună în legătură cu cei mai buni specialiști. Cel puțin, așa crede Gabi Balint, fosta glorie a Stelei, care a vorbit la Digi Sport despre situația medicală a celei mai bune jucătoare de tenis din lume.
"Va merge la cel mai bun doctor, cel mai bun specialist din lume, pentru că își permite. Asta nu înseamnă că nu avem și noi în România specialiști, dar ea va merge cu siguranță la cel mai bun, la cea mai bună clinică. Eu așa aș face, în locul ei. La nivelul pe care îl are ea și la ceea ce reprezintă... E normal ca ea să caute cea mai bună soluție, ca să nu piardă timp. Aici trebuie să urmezi cel mai bun tratament.
Știm cu toții cum se întâmplă cu un mare sportiv, atunci când se accidentează grav: întotdeauna este trimis imediat la cel mai bun medic, la cea mai bună clinică, pentru o recuperare cât mai rapidă. Simona Halep va merge sigur în America, în Germania, eu știu... Ion Țiriac sigur se va implica în această poveste, la cunoștințele pe care le are. Eu așa văd, trebuie să ceri mai multe păreri, să vezi care e cea mai bună soluție de urmat", a declarat Gabi Balint, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
"Nu cred că sunt probleme, dacă verdictul chirurgului este că nu e de operație, în momentul de față, deci nu a ajuns în zona aia. Cred că e suprasolicitare, efort foarte mare. Vorbim de suprafețe dure, zgură și hard, e foarte complicat. La Simona Halep sunt niște mișcări care nu pot fi controlate. Eu consider că va juca la Turneul Campioanelor", a spus și Ilie Dumitrescu.
Ion Țiriac a avut o contribuție importantă la salvarea carierei Cristinei Neagu. În 2011, cel mai bogat român a fost cel care a sfătuit-o pe cea mai bună handbalistă a României să se opereze la umărul drept în Statele Unite ale Americii, la medicul care de curând o avusese pe mână și pe Maria Sharapova. Starul naționalei feminine a urmat îndemnul. Recuperarea a fost grea, dar efectele au fost pe măsură. Ea nu mai juca de 4 luni, iar medicul de la New York îi pusese în vedere că va urma încă un an de pauză. După 9 luni a început să lucreze cu mingea de handbal, cu mari dureri. În cele din urmă, a stat în total departe de teren un an și 7 luni, de pe urma acelei accidentări, dar perioada s-a prelungit, după ce, la revenirea pe parchet, a suferit și o ruptură a ligamentelor la genunchiul stâng. După o nouă intervenție chirurgicală și încă 6 luni de pauză, Cristina Neagu s-a întors în elita handbalului mondial.
Evoluțiile ulterioare au demonstrat că a făcut alegerea corectă, fiindcă a scăpat complet de probleme: în 2015 a fost declarată cea mai bună handbalistă a lumii, într-un an în care a condus România către bronzul mondial și a fost golgheterul Ligii Campionilor, competiție pe care a câștigat-o alături de Buducnost. A obținut aceeași distincție și un an mai târziu, în 2016, ajungând la 3 astfel de distincții de-a lungul carierei (după cea din 2010).
Etichete: simona halep ion tiriac , simona halep digi sport , halep hernie de disc , operatie simona halep , simona halep se opereaza in sua , simona halep cristina neagu , cristina neagu operatie sua , halep tiria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...