De ce crede Chris Evert că mariajul Simonei Halep poate influența evoluția sa + pronosticul pentru un joc cu Emma Răducanu
articol scris de Digi Sport18.01.2022, 16:24
Simona Halep s-a calificat la pas în turul al doilea la Australian Open, după ce a învins-o pe poloneza Magdalena Frech în două seturi, scor 6-4, 6-3.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chris Evert mizează pe Simona Halep la Australian Open: "Nu i se acordă suficientă atenție"
Fosta mare jucătoare, Chris Evert, a urmărit atent prestația Simonei de la acest meci, dar și de la primul turneu din 2022, Melbourne Summer Set 1, pe care românca l-a câștigat, și e convinsă că ea va avea un cuvânt greu de spus la Australian Open.
În plus, Evert a dat și un pronostic în ceea ce privește un duel cu Emma Răducanu.
"Cred că, dacă vom avea un duel între Simona Halep și Emma Răducanu în turul trei, Simona va câștiga", a spus Evert.
În turul următor, Emma Răducanu urmează să joace împotriva lui Danka Kovincic, locul 98 WTA. Apoi ar urma să o întâlnească pe Halep, dacă românca va trece de Beatriz Hadad Maia.
Fosta mare jucătoare, Chris Evert, care a câștigat 18 turnee de Grand Slam, are însă o singură întrebare.
"Tocmai s-a căsătorit și va fi interesant de văzut cum va evolua.
Chiar l-am întrebat de curând pe fostul ei antrenor, Darren Cahill, dacă a urmărit jocul ei. Mi-a spus că joacă grozav, că acoperă bine fundul terenului, că lovește mingea devreme, se mișcă bine, este sănătoasă și pregătită bine fizic.
Cred că Simonei nu i se acordă suficientă atenție, dar să nu uităm că a câștigat Grand Slam-uri și este cu siguranță o jucătoare de urmărit,din acest motiv. Ar trebui să ne gândim la ea. Este în formă și fericită. Va fi o jucătoare periculoasă" a declarat Chris Evert, potrivit Eurosport.
Simona Halep - Beatriz Hadah Maia, în turul 2 de la Australian Open
Beatriz Haddad Maia (25 de ani, locul 83 WTA) va fi adversara Simonei Halep (31 de ani, numărul 15 mondial), în turul doi de la Australian Open. Brazilianca a trecut greu de sportiva din SUA, Katie Volynets (176 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-3.
Sportiva din Brazilia a avut nevoie de peste două ore de joc pentru a-și asigura cel mai bun rezultat din carieră la Australian Open. Succesul în fața lui Volynets, jucătoare venită din calificări, a fost cel de-al treilea al lui Beatriz Haddad Maia în 2022. Aceasta a mai participat la Melbourne Summer Set 2 și Sidney.
Va fi a doua întâlnire directă dintre Simona Halep și Beatriz Haddad Maia. Duelul precedent a avut loc în 2017, la Wimbledon, iar fostul lider mondial s-a impus în minimum de seturi, 7-5, 6-3. Partida dintre sportiva din România și braziliancă se va disputa joi, 20 ianuarie, la o oră ce va fi anunțată ulterior de organizatori.
- Beatriz Haddad Maia nu a trecut niciodată până la această ediție de primul tur de la Australian Open.
Etichete: simona halep , australian open , chris evert , emma raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...