Cupa Davis se va disputa într-un nou format de anul viitor
06.10.2017, 14:05Întâlnirile din Cupa Davis, cu excepţia celor din Grupa Mondială, se vor disputa după un nou format în ediţia de anul viitor a competiţiei, cu meciuri de maximum trei seturi, desfăşurate pe parcursul a două zile (şi nu trei ca până acum), după cum a anunţat Federaţia internaţională de tenis (ITF).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Duelurile din Grupa Mondială vor continua, în schimb, să se deruleze pe parcursul a trei zile, după sistemul "cel mai bun din cinci seturi", ca şi până acum, a precizat ITF.
Însă pentru confruntările din Zonele I şi II s-a decis aplicarea unui nou format, începând cu meciurile programate în luna februarie, când primele două meciuri de simplu şi partida de dublu vor avea loc într-o singură zi, urmate de ultimele două meciuri de simplu, în ziua următoare.
Astfel, pentru Zona I, din care face parte şi România, s-a decis ca meciurile să se dispute vineri (2 februarie) şi sâmbătă (3 februarie), în timp ce duelurile din Zona a II-a se vor derula sâmbătă (3 februarie) şi duminică (4 februarie).
Totodată, Federaţia internaţională de tenis a stabilit ca, în cazul în care una dintre echipe conduce cu 3-0 şi are deja asigurată victoria finală, să se dispute doar al patru meci de simplu, nu şi al cincilea (care conform regulamentului de până acum ar fi trebuit să se joace).
Meciul al cincilea nu se va mai disputa dacă partida a patra este decisivă, la fel cum este acum regulamentul pentru finala Cupei Davis.
Consiliul director al ITF a aprobat, de asemenea, mărirea numărului de jucători dintr-o echipă, de la patru la maximum cinci, pentru a oferi "o mai mare flexibilitate în alegerea echipelor", această măsură fiind valabilă inclusiv pentru competitoarele din Grupa Mondială.
Cupa Davis poate fi urmărită ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport!
Agerpres
Etichete: cupa davis , tenis digi , tenis stire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...