Video Cum i-a răspuns Simona Halep lui John McEnroe, după ce a fost sfătuită să "fure" de la Rafael Nadal
articol scris de Digi Sport27.01.2022, 09:16
Simona Halep a revenit în România după participarea la Australian Open, acolo unde s-a oprit în optimi. Româncei i s-a amintit că marele John McEnroe i-a recomandat să "fure" din jocul lui Rafael Nadal (5 ATP), care s-a calificat în semifinale la turneul din Australia, după 6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 6-3 cu Denis Shapovalov (14 ATP).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep, răspuns pentru John McEnroe, care i-a spus să "fure" de la Rafael Nadal
"Ca să pot să progresez în acest sport, trebuie să vin cu ceva, mi-aş dori să fiu mai agresivă. În unele meciuri reuşesc, în altele nu sunt aşa cum mi-aş dori, dar asta durează şi îmi iau timp.
Mi-e greu să cred că sunt ca Nadal (n.r.: top spin la loviturile câştigătoare), mă bucur să aud asta, îmi dă încredere, pentru că jocul meu e mai creativ, nu este să închid ochii şi să dau şi să zic că, dacă intră, e bine, iar dacă nu, aia e.
Îmi place să gândesc mai mult decât să intru pe teren şi să lovesc cât se poate de tare. Nici nu am fizicul să dau cu 200 la oră şi nici nu mi-ar plăcea.
Nadal a fost un model pentru mine, am încercat să fur de la marii campioni atât cât am putut şi cât mi se potriveşte.
Într-adevăr, este o motivaţie pentru mine să mă uit la Nadal şi să încerc să iau câte ceva de la el. Acesta e obiectivul meu, să fiu mai agresivă, dar nu pot să cedez total la jocul meu, aşa că o să fie un mix", a spus Halep.
Simona Halep, eliminată în optimi la Australian Open
Marea noastră campioană a fost eliminată în optimi la Australian Open, 4-6, 6-3, 4-6 cu Alizee Cornet. Halep are însă o favorită.
"Am văzut scorul la ultimul ei meci (n.r.: Ashleigh Barty) şi am spus wow. Este incredibilă şi o admir foarte mult, îmi place tare mult, pot să spun că e jucătoarea mea proferată de pe tur, în acest moment, joacă impecabil îţi dă senzaţia tot timpul că tenisul este uşor, îi doresc să câştige", a spus Halep.
"Spune că vede lucrurile diferit. Am văzut că a declarat că vrea să se bucure de tenis. A fost în top, a văzut ce presiune și așteptări sunt. În unele momente s-a descurcat în foarte bine, în altele a fost greu.
O vedem în unele momente că răstește la cei din echipa ei, pentru a se descărca. Dacă se poate bucura de meciuri și de competiție și dacă ar face ca Nadal, care joacă fiecare punct de parcă ar fi ultimul, atunci va fi foarte bine.
Este o multiplă campioană de Grand Slam, e puternică. Cred că mai poate câștiga un Grand Slam. E posibil. Dacă o va face e altă poveste. A avut o carieră de succes și mereu a luptat", a fost declarația lui John McEnroe
Simona Halep a jucat o finală electrizantă la Australian Open. S-a întâmplat în 2018, când a pierdut dramatic cu Caroline Wozniacki.
Etichete: rafael nadal , simona halep , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...