Cum a reacționat Simona Halep după ce Iga Swiatek a fost preferată în locul său pe terenul central de la Wimbledon
articol scris de Digi Sport26.06.2022, 20:53
Darren Cahill (56 de ani) și Ashleigh Barty (26 de ani) au făcut presiuni ca Simona Halep (30 de ani) să joace meciul de debut pe terenul central de la Wimbledon, dar organizatorii au luat decizia că poloneza Iga Swiatek (21 de ani) să debuteze pe arena principală de la All England Club.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
- În mod tradițional, campioana en titre la Wimbledon este programată în primul meci de pe arena centrală. Cum Ashleigh Barty s-a retras din tenis, aceasta a propus ca Halep să debuteze pe arena centrală de la All England, club, pentru că în 2020 nu a putu din cauza pandemiei, iar în 2021 a fost accidentată.
Simona Hale, după ce a fost ocolită de organizatorii de la Wimbledon
Simona Halep spune că nu este supărată de decizia pe care au luat-o organizatorii de la Wimbledon și speră să aibă ocazia de a juca un meci de deschidere la All England Club în anii următori.
”E prea mult spus că sunt supărată. Sunt supărată pentru că am ratat turneul anul trecut din cauza accidentării și nu am putut să risc. Ar fi fost foarte frumos să deschid turneul, dar șansa mea a dispărut.
Probabil că în viața asta mai pot avea o șansă, așa că o voi aștepta cu nerăbdare. Nu e atât de simplu să câștig la Wimbledon, dar o să lucrez pentru asta”, a declarat Simona Halep, prezentă în Marea Britanie în acest moment.
În meciul de deschidere de la Wimbledon din primul tur al turneului de la All England Club, Iga Swiatek o va întâlni pe croata Jana Fett (254 WTA).
Organizatorii de la Wimbledon nu au lăsat-o pe Simona Halep să debuteze pe terenul central
După ce în locul Simonei Halep a fost aleasă Iga Swiatek, britanicii au găsit explicația pentru decizia luată de organizatorii de la Wimbledon. Aceștia spun că organizatorii au luat această hotărâre pentru că s-au temut că Simona Halep ar putea să se accidenteze din nou și să nu poată juca la All England Club, iar acest lucru ar fi dat peste cap programul, notează The Times.
Ashleigh Barty, Darren Cahill, Kim Clijsters și Andy Roddick au cerut ca Simona Halep să debuteze pe arena centrală la Wimbledon
Ashleigh Barty, Darren Cahill, Kim Clijsters și Andy Roddick consideră că Simona Halep merita să primească acest privilegiu, de a juca prima pe arena centrală de la Wimbledon.
"Ar trebui să fie Simona Halep. În 2020, turneul a fost anulat de COVID, iar Simona nu a putut juca anul trecut din cauza unei accidentări. Ash Barty a primit această onoare. Cu Ash retrasă, onoarea și privilegiul ar trebui să-i revină Simionei. A câștigat acest statut prin titlul cucerit în 2019", a scris Darren Cahill pe Twitter.
Simona Halep o poate înfrunta pe Paula Badosa în "optimi" la Wimbledon
România are șapte jucătoare pe tabloul principal la Wimbledon 2022: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu.
- Simona Halep (locul 19 WTA) o va avea ca adversară în primul tur pe Karolina Muchova din Cehia (locul 82 WTA).
- Sorana Cîrstea (locul 32 WTA) va debuta împotriva sârboaicei Aleksandra Krunic (locul 53 WTA).
- Gabriela Ruse (locul 55 WTA) va avea o misiune dificilă împotriva americancei Coco Gauff, a 12-a jucătoare a lumii.
- Irina Begu (locul 43 WTA) va evolua în meciul ei de debut împotriva georgienei Ekaterine Gorgodze (locul 112 WTA).
- Ana Bogdan (locul 109 WTA) o va înfrunta în primul tur pe ucraineanca Dayana Yastremska (locul 74 WTA).
- Adversara Irinei Bara (locul 121 WTA) va fi franţuzoaica Chloe Paquet (locul 101 WTA).
- Mihaela Buzărnescu (locul 126 WTA) va evolua în premieră împotriva germancei Natasja Schunk (locul 156 WTA).
Simona Halep este una dintre marile favorite la Wimbledon 2022. Constănțeanca în vârstă de 30 de ani a câștigat turneul în 2019 și a mai jucat o semifinală (2014) și două sferturi de finală (2016, 2017).
Simona Halep n-a mai jucat la Wimbledon din 2019, în condițiile în care ediția din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. La ediția din 2021, românca era accidentată la coapsă și n-a putut să participe.
Etichete: wimbledon , simona halep , iga swiatek , meci deschidere wimbledon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...