Cum a apărut Aryna Sabalenka pe teren, la 3 zile după decesul fostului său partener. Moment tulburător la final
articol scris de Digi Sport23.03.2024, 08:33
Aryna Sabalenka (25 de ani, 2 WTA) s-a calificat în turul 3 la Miami Open, după ce a învins-o pe Paula Badosa (25 de ani, 80 WTA) în două seturi, scor 6-4, 6-3.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Turneul WTA 1000 Miami Open este transmis ÎN DIRECT la Digi Sport
Aryna Sabalenka a învins-o pe Paula Badosa și e în turul 3 la Miami Open
Galerie Foto
Îndoliată de moartea fostului său iubit, Konstantin Koltsov, survenită marţi, sportiva din Belarus învins-o pe cea mai bună prietenă a sa din circuit, după o oră şi 23 de minute.
Aryna Sabalenka a apărut pe teren îmbrăcată în negru complet și a purtat o șapcă pe cap pe toată durata partidei.
La final, un moment tulburător s-a petrecut la fileu, când Paula Badosa și-a luat buna prietenă în brațe. Jucătoarea din Belarus chiar a avut puterea să zâmbească preț de câteva secunde, după un scurt schimb de replici cu sportiva iberică (FOTO în galeria de mai sus).
În primul tur, Paula Badosa trecuse de Simona Halep, revenită în circuit după un an şi jumătate. Fiind cap de serie, Aryna Sabalenka a jucat direct în turul 2.
În turul trei de la Miami Open, Aryna Sabalenka o va întâlni pe Anhelina Kalinina, care a trecut de Caroline Wozniacki, scor 5-7, 7-5, 6-4.
VIDEO Aryna Sabalenka și Paula Badosa la finalul meciului de la Miami
Konstantin Koltsov s-ar fi sinucis. FOTO Hotelul de unde ar fi sărit de la balcon
Galerie Foto
Fostul hocheist belarus Konstantin Koltsov, fostul partener al Arynei Sabalenka, a încetat din viaţă la vârsta de 42 de ani.
Conform primelor date ale anchetei poliţiei din comitatul Miami-Dade, în Florida, sinuciderea ar fi cauza probabilă a morţii.
Conform raportului întocmit de către Poliția din Miami-Dade, Koltsov s-ar fi aruncat de la balcon.
Potrivit anchetatorilor, luni, 18 martie 2024, la aproximativ 12:39 a.m., Poliția și Pompierii din Bal Harbour au fost chemați la St. Regis Bal Harbour Resort, 9703 Collins Ave., după ce bărbatul ar fi sărit de la balcon.
”Departamentul de poliție din Miami-Dade, Biroul de Omucideri, a răspuns și a preluat ancheta despre sinuciderea aparentă a domnului Konstantin Koltsov (17.04.1981). Nu se ia în calcul crima”, se arată în raportul Poliției din Miami.
Etichete: miami open , paula badosa , aryna sabalenka , konstantin koltsov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...