Copil, Mitu și Dulgheru au ratat calificarea la A.O. Cu cine vor juca românii de pe tablourile principale
10.01.2014, 11:17Jucătoarea Irina-Camelia Begu a acces, vineri, în ultimul tur al calificărilor la turneul Australian Open, în timp ce Alexandra Dulgheru şi Cristina-Andreea Mitu au fost eliminate în runda secundă, informează site-ul oficial al competiţiei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Begu a învins-o în turul doi al calificărilor pe sportiva Jovana Jaksici (Serbia), scor 6-3, 1-6, 6-4. În ultimul tur, românca o va întâlni pe jucătoarea americană Madison Brengle.
Alexandra Dulgheru a fost învinsă în turul doi al calificărilor de Katerina Siniakova (Cehia), scor 6-3, 2-6, 6-2, iar Cristina-Andreea Mitu a pierdut în faţa Zarinei Dias (Kazahstan), scor 7-5, 3-6, 0-6.
La masculin, tenismanul Marius Copil, cap de serie numărul 18, a ratat, vineri, accederea în ultimul tur al calificărilor la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Copil, numărul 138 ATP, a fost învins în turul doi al calificărilor, cu scorul de 6-4, 6-4, de Tsung-Hua Yang, din Taiwan, locul 275 ATP.
Românii de pe tablourile principale
Pe tabloul principal de simplu masculin de la Australian Open, România are un singur reprezentant, pe Victor Hănescu. Românul va întâlni în primul tur un jucător venit din calificări.
Simona Halep, cap de serie numărul 11, va întâlni o jucătoare venită din calificări, iar Sorana Cîrstea, locul 22 mondial şi a 21-a favorită, va juca împotriva neo-zeelandezei Marina Erakovici (50 WTA), în primul tur la Australian Open, conform tragerii la sorţi de vineri.
De asemenea, în runda inaugurală a primului turneu de Grand Slam al anului, Alexandra Cadanţu, locul 59 WTA, o va întâlni pe italianca Flavia Pennetta, numărul 29 mondial şi a 28-a favorită.
Monica Niculescu, locul 60 WTA, va juca împotriva sportivei israeliene Shahar Peer, numărul 77 mondial.
Principala favorită a turneului, jucătoarea americană Serena Williams, o are ca adversară în primul tur pe australianca Ashleigh Barty, locul 153 WTA.
Etichete: monica niculescu , simona halep , irina camelia begu , victor hanescu , alexandra cadantu , alexandra dulgheru , marius copil , sorana carstea , cristina-andreea mitu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...