Video Copil, în optimi la Dubai. Victoria îi va aduce cea mai bună clasare din carieră
28.02.2017, 16:17Marius Copil, locul 124 ATP, venit din calificări, a înregistrat, marţi, unul dintre cele mai bune rezultate din carieră, calificându-se în turul al doilea al turneului de 500 de puncte de la Dubai, cu premii de 2,6 milioane de dolari.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Românul s-a impus, într-o oră şi şase minute, cu scorul de 6-4, 6-2, în faţa germanului Jan-Lennard Struff, locul 59 ATP.
În primul set, Copil a fost condus cu 1-0, dar a reuşit trei game-uri consecutive şi şi-a apărat avantajul până la finalul actului. În setul secund, Copil a început cu break, apoi a făcut 2-0, a reuşit un nou break la 4-1, dar Struff a câştigat şi el contra serviciului. Copil a realizat un nou break, iar apoi a închis setul cu 6-2.
Copil a reuşit 8 aşi, faţă de 6 ai adversarului, care a comis şi 5 duble greşeli.
VEZI AICI PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Este posibil ca acest rezultat să-l ducă pe Copil în primii 110 jucători ai lumii, ceea ce ar reprezenta cea mai bună clasare din carieră (locul 124 este cel mai bun până acum).
Prin calificarea în optimi, Marius Copil şi-a asigurat un cec în valoare de 34.100 de dolari şi 45 de puncte ATP. În turul următor, el va evolua împotriva francezului Lucas Pouille, locul 15 ATP şi cap de serie numărul 7, care a trecut cu 6-2, 6-2 de cehul Adam Pavlasek, locul 93 ATP.
Dacă Marius Copil şi Roger Federer, locul 10 ATP şi cap de serie numărul 3, vor câştiga partidele din optimi, ei se vor întâlni în sferturi.
VEZI CELE MAI IMPORTANTE FAZE DIN PARTIDA LUI COPIL CU CU STRUFF:
Etichete: atp , turul doi , copil , dubai , 124 , 110
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...