Cinci superjucătoare se luptă să o detroneze pe Simona Halep. Ce rezultate trebuie să obţină
10.01.2018, 11:00Un lucru este sigur. Simona Halep va aduna la finalul lunii ianuarie 16 săptămâni de când este numărul 1 mondial. Iar în cursa pentru depăşirea sa după finalul Australian Open sunt cinci sportive cărora nu le va fi însă deloc uşor să o facă. Şi, normal, dacă Simona va avea rezultate peste ele acest lucru nu se va putea realiza. Cel puţin nu acum.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Caroline Wozniacki, Elina Svitolina, Garbine Muguruza, Karolina Pliskova şi Jelena Ostapenko sunt jucătoarele în cursa pentru a deveni lider mondial. Toate cinci sunt foarte bune şi au capacitatea de obţine victoria finală, dar nici una nu este considerată o sperietoare pentru româncă, aşa cum se spunea în urmă cu ceva vreme despre Serena Williams şi Maria Sharapova.
Condiţiile, fără să se ţină seama de ce va face Simona, pentru pretendente sunt următoarele:
1. Caroline Wozniacki ar trebui să ajungă în semifinalele pentru a avea şansa de a redeveni locul 1 mondial. Dacă acest lucru se va întâmpla, daneza ar stabili un record între precedenta urcare pe primul loc şi cea de acum. Ar face-o după o pauză de 6 ani, iar până acum cel mai mare decalaj era de 5 ani şi 29 de zile şi îi aparţinea Serenei Williams.
2. Elina Svitolina ar trebui ca la Melbourne să ajungă cel puţin în semifinale pentru a spera la calitatea de lider.
3. Garbine Muguruza are nevoie să ajungă în finala Grand Slamului din Australia. Muguruza s-a retras astăzi, după ce a ajuns în "sferturi" la Sydney, singura condiţie îndeplinită dintre cele trei variante posibile la startul turneului.
4. Karolina PLiskova ar trebui să câştige titlul la Australian Open, dar are nevoie şi de alte rezultate care să-i fie favorabile.
5. Jelena Ostapenko trebuie să câştige titlul la Melbourne, dar şi alte rezultate favorabile ei.
Amănunte despre tenisul mondial pot fi găsite AICI. Cele mai importante meciuri de la Sydney şi de la Hobart, turnee care sunt în desfăşurare, pot fi urmărite la TV doar pe canalele Digi Sport. Siteul digisport.ro te va ţine la curent cu tot ce se întâmplă şi la primul Grand Slam al anului, între 15 si 28 ianuarie 2018.
Etichete: simona halep , karolina pliskova , elina svitolina , garbine muguruza , jelena ostapenko , caroline woszniaki , nr 1 wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...