Halep va termina și ianuarie pe primul loc! De ce nu poate fi depășită de Muguruza
09.01.2018, 18:18Simona Halep (26 de ani) a reușit, prin victoria de la Shenzhen, să-și asigure continuitatea pe primul loc în ierarhia WTA, pentru a 14-a săptămână la rând și va rămâne acolo cel puțin până la finalul lui ianuarie, când se va fi terminat și primul Grand Slam al anulului, cel de la Australian Open. Așadar, matematic, sportiva din Constanța nu poate fi depășită de Garbine Muguruza în următoarele trei săptămâni, chiar dacă aceasta din urmă se va impune în turneul de la Sydney.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Cu alte cuvinte și în cazul în care sportiva din Spania va câștiga turneul de la Antipozi, ultimul dinaintea Australian Open, cele 470 de puncte potențiale nu o ajută pe iberică să urce pe primul loc, deoarece, conform regulilor clasamentului WTA, nu i se vor lua în calcul cele 55 de puncte câștigate la Doha anul trecut. Astfel, cel mai bun punctaj al Garbinei Muguruza se va situa cu cinci puncte sub punctajul Simonei, susțin cei care se ocupă de site-ul sportivei noastre.
Cum se prezintă situația în acest moment și cum se calculează clasamentul
- Simona are acum 6425 puncte.
- Muguruza are acum 6005 puncte. În clasamentul WTA se iau in considerare doar 16 turnee și finala de la Singapore, din care o parte dintre acestea este constituită din turneele obligatorii. Din restul de turnee, se iau in considerare doar cele în care s-au obținut cele mai multe puncte. Astfel, în situația în care Muguruza ar câștiga 470 de puncte, turneul de la Sydney ar intra în lista turneelor luate în calcul iar turneul de la Doha în lista celor ce nu se iau în considerare. 6005+470-55= 6420 puncte.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
După succesul de la Shenzhen, Halep a urcat în top 100 şi la dublu: e pe locul 93. Irina Begu, semifinalistă la simplu şi câştigătoare la dublu la Shenzhen, a urcat trei poziţii la simplu şi şase la dublu.
În afara Simonei Halep, alte patru românce se află în top 100 WTA la simplu: Sorana Cîrstea, care se menţine pe locul 37, Irina Begu, ce a urcat de pe 43 pe 40, Mihaela Buzărnescu, care a coborât de pe locul 56 pe 57, şi Monica Niculescu, de pe 79 pe 85.
În top 200 WTA mai sunt patru românce. Ana Bogdan a coborât de pe 105 pe 107, Alexandra Cadanţurămâne pe 171, Irina Bara a urcat de pe 184 pe 183, iar Alexandra Dulgheru de pe 191 pe 190.
Monica Niculescu este cel mai bine clasată la dublu dintre românce - locul 23, cu 3.077 de puncte. Irina Begu a urcat şi şase locuri, de pe 38 pe 32 cu 2.135 puncte, Raluca Olaru a coborât de pe 36 pe 40, cu 1.880 de puncte, iar Mihaela Buzărnescu a urcat de pe 89 pe 86, cu 819 puncte.
Top 10 WTA:
1. SIMONA HALEP (România) 6.425 de puncte;
2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.095;
3. Garbine Muguruza (Spania) 6.005;
4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.500;
5. Venus Williams (SUA) 5.567;
6. Karolina Pliskova (Cehia) 5.445;
7. Jelena Ostapenko (Letonia) 4.901;
8. Caroline Garcia (Franţa) 4.385;
9. Johanna Konta (Marea Britanie) 3.600;
10. Coco Vandeweghe 3.258.
Turneele WTA de la Sydney şi Hobart sunt în această săptămână, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Etichete: simona halep , halep clasament wta , halep muguruza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...