Chris Evert: "Halep va lua un Grand Slam în 2018. A avut ghinion în 2017, ar fi putut câştiga trei"
22.11.2017, 18:23Chris Evert nu-şi schimbă părerea. Fosta mare campioană din Statele Unite este convinsă că anul 2018 va fi cel care, în sfârşit, îi va aduce un titlu de Grand Slam Simonei Halep.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Într-o discuţie cu site-ul WTA, la care a participat un alt nume uriaş din istoria tenisului feminin, Martina Navratilova, Evert a spus că actualul lider mondial a avut ghinion în 2017 la turneele majore. În acelaşi timp, este convinsă că eşecurile din acest an vor fi un catalizator pentru succesul din 2018.
"O să o aleg pe Simona Halep, pentru că ar fi putut să câştige trei Grand Slam-uri anul acesta. A avut ghinion. Trebuia să câştige French Open, la Wimbledon a avut meciul acela dificil cu Konta, iar dacă ar fi trecut şi ar fi jucat cu Venus în finală, cred că ar fi putut să câştige. Iar la US Open a avut-o ca adversară pe Maria Şarapova. Eu am crezut că o să câştige turneul. Dar este numărul 1 în lume acum, cred că va fi motivată şi este alegerea mea", a spus EVert, atunci când a fost întrebată ce jucătoare se va impune în premieră la un Grand Slam în 2018.
De altfel, Chris Evert este o admiratoare declarată a româncei, iar într-un interviu pentru Times of India, acordat la începutul acestei luni, a afirmat că "aş fi şocată dacă Simona nu va câştiga un Grand Slam anul viitor".
În schimb, Navratilova merge pe mâna Karolinei Pliskova şi susţine că Halep nu a ştiut să profite de momentele favorabile pe care le-a avut de-a lungul sezonului recent încheiat.
"Cred că norocul ţi-l faci singură, iar Simona nu a făcut asta. Şi nu a trecut cu bine de momentele importante", a precizat Navratilova.
Etichete: wta , simona halep , grand slam , martina navratilova , chris evert
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...