Cele mai mari rivalități din sport. The Big Four – Federer, Nadal, Djokovic și Murray în tenis, Senna, Mansell, Prost și Piquet în Formula F1
21.06.2012, 16:28Ani de-a rândul, competiția sportivă a generat pasiuni și adversități între două personalități, dar în istorie au existat și cazuri de rivalitate multiplă. Poate cel mai exemplu îl găsim chiar în zilele noastre, unde tenisul masculin pare tot mai mult o afacere între Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic, printre aceștia strecurându-se din când în când și Andy Murray.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Primul meci dintre cei Federer și Nadal a avut loc în 2004 și s-a încheiat cu victoria elvețianului, dar lupta s-a ascuțit din primăvara anului următor, când ibericul a început să domine competițiile pe zgură. De atunci, “războiul” dintre cei doi a împins enorm de la spate tenisul profesionist rezervat bărbaților. Victoria spaniolului la Roland Garros în urmă cu mai puțin de două săptămâni a însemnat practic că 28 din ultimele 29 de turnee de Grand Slam au fost câștigate de primii trei jucători ai lumii. În prezent Djokovic conduce în clasamentul ATP, de unde poate fi însă detronat de Nadal dacă nu va atinge finala la Wimbledon. Cea de-a treia poziție a podimului îi revine lui Federer.
Când mulți au început să-l socotească pe Federer cel mai mare jucător din toate timpurile după ce acesta a cules 15 titluri între 2004 și 2009 și era considerat ca având jocul cel mai spectaculos, la rampă a ieșit imediat Nadal. Iar când s-a pus problema că poate Nadal este în fond și mai mare decât Federer, după o serie de victorii consecutive asupra elvețianului, a venit rândul lui Nole să tempereze aceste discuții. Dar cifrele zugrăvesc prea puțin din rivalitățile reale. Peste ani, statistica va consemna doar că Nadal l-a învins pe Federer la Wimbledon în 2008, că Federer l-a bătut pe Djokovic în 2011 și că sârbul a trecut de Rafa la Australian Open-ul din acest an.
De-a lungul timpului, sportul a mai consemnat asemenea momente de luptă la baionetă întinse pe parcursul mai multor ani. Între 1958 și 1970, golful a oferit o luptă teribilă între Arnold Palmer, Gary Player și Jack Nicklaus. Boxul este plin de rivalități gen Jake La Motta – Sugar Ray Robinson, Cassius Clay (Muhamad Ali) – Joe Frazier, Evander Holyfield – Riddick Bowe, dar cei mai interesanți ani s-au consumat între 1980 și 1989, când scena profesioniștilor s-a închis între Tommy Hearns, Marvi Hagler, Sugar Ray Leonard și Roberto Duran. În acești nouă ani, titlul mondial a trecut cel puțin odată prin mâinile fiecăruia!
Nici Formula 1 n-a făcut excepție. Alain Prost, Nelson Piquet, Nigel Mansell și Ayrton Senna și-au împărțit pâinea și cuțitul în anii ’80. Piquet a fost campion mondial în '81, '83 şi '87, acesta dovedindu-se extrem de coleric și mai ales imprevizibil. Pe Mansell l-a făcut "un dobitoc needucat", în timp ce despre Senna a spus că este "doar un șofer brazilian de taxi din Sao Paolo". Campion în 1992, britanicul Nigel Mansell nu avea niciun fel de legătură cu ceilalți piloți, fiind considerat extrem de suspicios. De altfel, la finalul unei curse în care a venit pe locul 2 le-a suspectat pe fetele care făceau premierea că i-ar fi scuipat în șampanie!
Dar rivalitatea cea mai mare a fost cea dintre regretatul Ayrton Senna (campion în '88, '90 şi '91) şi francezul Alain Prost (campion în '85, '86, '89 şi '93). Colegi la McLaren, cei doi bărbaţi s-au luptat pe viață și pe moarte. Când drumurile li s-au despărțit în 1990, după ce Prost s-a mutat la Ferrari, relaţia s-a degradat și mai tare, iar francezul n-a ezitat să-l catalogheze pe fostul său coleg drept un om fără valoare chiar într-o conferință de presă.
Etichete: tenis , formula 1 , box
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...