Cele 4 românce calificate în turul II la Roland Garros şi-au aflat adversarele. Mitu are cea mai grea misiune
26.05.2015, 09:32România are patru reprezentate în turul II de la Roland Garros. Irina Begu (favorită 30) este ultima calificată în actul secund, după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 7-6, pe Bethanie Mattek-Sands, din Statele Unite. În turul următor, Begu va juca împotriva croatei Ana Konjuh, locul 93 WTA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Andreea Mitu s-a calificat și ea, tot luni, în turul al doilea a turneului de la Roland Garros, reuşind să o învingă în două seturi, 6-3, 6-2, pe franţuzoaica Alize Lim. Andrea Mitu (23 ani), ocupanta locului 100 în clasamentul WTA şi aflată în premieră pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros, o va avea ca adversară în runda a doua a competiţiei de Grand Slam pe Karolina Pliskova (Cehia), numărul 12 mondial.
Şi celelalte două românce ajunse în turul secund la Roland Garros îşi cunosc adversarele: Simona Halep, a treia favorită, va juca împotriva croatei Mirjana Lucic-Baroni (33 ani, 70 WTA), care a învins-o în turul al treilea la US Open, anul trecut, cu 7-6 (6), 6-2.
Alexandra Dulgheru se va bate cu franţuzoaica Alize Cornet (N. 29), pe care a învins-o anul acesta la Doha, în primul tur, cu 6-4, 3-6, 6-1, după ce Cornet se impusese în 2010, în primul tur la Hobart, cu 6-1, 6-0.
Cea de-a cincea româncă prezentă pe tabloul principal la Roland Garros, Monica Niculescu, locul 67 WTA, a fost învinsă cu 6-2, 6-2, de Carla Suarez Navarro, cap de serie numărul 8 şi poziţia a opta în ierarhia mondială, în primul tur de la Roland Garros.
Meciurile româncelor în turul II la Roland Garros:
Simona Halep - Mirjana Lucic-Baroni
Irina Begu - Ana Konjuh
Alexandra Dulgheru - Alize Cornet
Andreea Mitu - Karolina Pliskova
Pentru calificarea în turul secund, fiecare dintre cele 4 sportive din România a câştigat câte 50.000 de euro şi 70 de puncte WTA. În această seară vor fi stabilite datele şi orele de disputare ale partidelor de miercuri. Marţi nu este programat niciun meci al vreunui sportiv român.
Etichete: roland garros , turul ii roland garros , program romance roland garros , roland garros program turul ii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...