Video Cel mai amuzant moment al carierei pentru fostul antrenor al Irinei Begu: "Mi-am cerut scuze"
16.08.2018, 12:39Fostul antrenor al Irinei Begu şi Soranei Cîrstea, Marius Comănescu, a dezvăluit la Digi Sport unul dintre cele mai amuzante momente ale carierei, petrecute cu ocazia Grand Slam-ului de la Roland Garros.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
În 2011, Comănescu era antrenorul Irinei în momentul în care aceasta pătrundea în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam şi o înfrunta în primul tur de la Paris pe franţuzoaica Aravane Rezai.
A fost momentul în care antrenorul român a ajuns vedetă fără voia sa pe Arena Suzanne Lenglen.
"Eram la Roland Garros, era primul meci pe un tablou de Grand Slam pentru mine, mai avusesem doar calificări. În primul tur juca împotriva unei jucătoare din Franţa, Rezai, fostă jucătoare de primele 10, dar aflată la final de carieră. Aveam emoţii şi eu, şi Irina, intrase pe tablou cu nişte rezultate fantastice anul ăla, la Marbella a ajuns din calificări în finală, a bătut-o pe Kuznetsova şi a pierdut la Azarenka, atunci a făcut şi pasul în prima sută, era ultima şansă să mai intre pe tablou la Paris. Erau emoţii, juca pe Suzanne Lenglen, cu publicul francez. A câştigat primul set, a condus în al doilea şi a început să i se facă un pic teamă. Nu am mai putut să tac, am început să îi spun câte ceva în pauză, la un moment dat îi făceam nişte semne. Se uita arbitra aşa, pe ecranul ăla mare, unde eram eu dând de maini şi văd că arbitra se întoarce aşa la mine, care eram în partea dreaptă în tribună, în loje. Mi-am cerut scuze şi a trecut şi ea cu umor peste fază. Există şi o mică înţelegere, dar te simţi destul de ciudat când trebuie să faci chestii din astea, mici ciupeli", a povestit Comănescu, la "Digi Sport Matinal".â
Begu, aflată în acel moment pe locul 102 mondial, a învins-o cu 6-3, 6-3, după o oră şi 25 de minute de joc, pe Aravane Rezai, a 41-a în ierarhia WTA în acel moment. Românca a fost învinsă apoi, în turul secund, de a 13-a favorită, Svetlana Kuznetsova, care s-a impus cu un dublu 6-1.
Marius Comănescu a antrenat-o până după Roland Garros-ul din acest an pe Sorana Cîrstea, de care s-a despărţit după o colaborare de trei ani.
Cîrstea este în prezent pe locul 52 WTA, iar Begu pe 55.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...