Ce sumă și-a asigurat Gabriela Ruse, după ce a reușit victoria carierei la US Open
articol scris de Digi Sport28.08.2024, 21:53
Gabriela Ruse (26 de ani, 112 WTA) a produs surpriza zilei la US Open, după ce a învins-o pe Barbora Krejcikova (28 de ani, 8 WTA), scor 6-4, 7-5, în turul doi al ultimului turneu de Grand Slam al anului.
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Barbora Krejcikova este nimeni alta decât campioana din acest an de la Wimbledon și câștigătoarea de la Roland Garros 2021. Sportiva din România o va întâlni în turul următor pe iberica Paula Badosa (29 WTA), care a fost la un moment dat, în aprilie 2022, pe locul doi mondial.
Gabriela Ruse și-a asigurat 215.000 de dolari și 130 de puncte în clasament
Este pentru prima dată când Gabriela Ruse a reușit să se califice în turul trei de la US Open. În plus, Ruse nu a ajuns niciodată în această fază a competiției la niciun alt turneu de Grand Slam.
Odată cu această victorie, sportiva din România și-a adjudecat un cec în valoare de 215.000 dolari, dar și 130 de puncte în clasamentul WTA, ceea ce este echivalent cu un salt important în clasamentul WTA.
Dacă la începutul turneului Ruse se afla pe poziția 112, sportiva din România se află pe locul 97 în clasamentul live.
Gabriela Ruse, prima reacție după victoria cu Barbora Krejcikova de la US Open
După meci, Gabriela Ruse a recunoscut că este surprinsă de victorie.
”Doamne! Nu am cuvinte în acest moment, nu îmi vine să cred. Barbora este o jucătoare incredibilă, a câştigat atât de multe meciuri. Este un vis pentru mine!
Chiar nu ştiu cum am câştigat, am vrut să îmi impun jocul. Tată meu este cel care îmi aduce noroc, este pentru prima dată în Statele Unite. Au fost zile emoţionante alături de echipa mea. Am fost accidentată câteva luni, sunt fericită că am revenit.
Sunt foarte încrezătoare acum! Nu ştiu cu cine voi juca în turul viitor, dar chiar nu îmi pasă în momentul acesta. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit aici să ne susţină. Îmi place New York-ul, este orașul meu favorit”, a declarat Gabriela Ruse, la Eurosport.
Etichete: us open , premiu , gabriela ruse
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...