Ce spune Ilie Năstase despre Patrick Mouratoglou, noul antrenor al Simonei Halep: "O vedeam cu Daren Cahill mai bine"
articol scris de Digi Sport27.04.2022, 19:10
Patrick Mouratoglou (51 de ani) a fost anunțat ca fiind noul antrenor al Simonei Halep (30 de ani) la începutul lunii aprilie, iar fostul mare tenismen are misiunea de a o readuce pe sportiva din România în topul WTA.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep va reveni în circuitul de tenis feminin în cadrul turneului WTA de la Madrid, competiție care se va disputa în perioada 26 aprilie - 8 mai și care va putea fi urmărită pe canalele Digi Sport.
Ce spune Ilie Năstase despre Patrick Mouratoglou, noul antrenor al Simonei Halep: "O vedeam cu Cahill mai bine"
Ilie Năstase crede că Simona Halep și Patrick Mouratoglou au nevoie de timp pentru a se acomoda unul cu celălalt, iar marile turnee din acest an vor demonstra dacă cei doi sunt compatibili. Cu toate acestea, "Nasty" consideră că fostul lider mondial se potrivea mai bine cu Darren Cahill, fostul său antrenor,
"Ea știe câtă încredere are în Mouratoglou. Deocamdată, e la început. Trebuie să le dăm timp să se cunoască mai bine, să meargă la turnee importante, că acolo se vede valoarea unui antrenor.
Eu o vedeam cu Darren Cahill mai bine. A mers bine cu băiatul ăla, nu știu ce s-a întâmplat. Numai ea știe, pentru că e zi de zi cu antrenorul. Ea știe ce are nevoie.
Eu zic să-i lăsăm în pace puțin, câteva turnee, să se obișnuiască unul cu celălalt. E la început, e o relație nouă”, a declarat Ilie Năstase, potrivit Fanatik.
Simona Halep a anunțat ce obiective și-a propus cu Patrick Mouratoglou ”Ar fi super să reușesc și asta în cariera mea”
Sportiva din Constanța a vorbit direct despre aspectele din jocul ei, pe care vrea să le îmbunătățească, dar și că vrea să revină în top.
”Vreau să iau mingea mai devreme. Vreau să-mi deschid terenul mult mai bine decât o făceam înainte. Nu spun că jocul meu de până acum era unul prost, dar vreau să-l fac mai puternic.
De asemenea, vreau să îmi întăresc și corpul, pentru că dacă vrei să joci ofensiv și de pe baseline cu jucătoarele care lovesc mingea puternic nu e deloc ușor. De aceea, trebuie să fiu puternică fizic.
Voi lucra la asta, dar și la a-mi deschide terenul, să folosesc unele unghiuri mai bine decât până acum și să iau mingea mult mai repede. Acesta este obiectivul, în viziunea noastră”, a spus Simona Halep, într-un interviu pentru Tennis Majors.
Etichete: simona halep , ilie nastase , patrick mouratoglou , darren cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...