Exclusiv Ce a spus Stanislas Wawrinka, starul care va juca la turneul Țiriac Open 2024: ”Sunt foarte fericit”
articol scris de Digi Sport15.04.2024, 16:06
Turneul Țiriac Open 2024 a revenit la București după o pauză de 8 ani și se va desfăşura la Baza Sportivă Năstase/Marica din Capitală, în perioada 15-21 aprilie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Această competiție va fi transmisă în direct pe canalele Digi Sport
Printre tenismenii care vor participa la acest turneu se numără și elvețianul Stanislas Wawrinka (39 de ani, 86 ATP), care va fi cel mai titrat jucător de la această competiție.
În palmaresul lui Wawrinka, printre altele, se află titlurile de Grand Slam de la turneele Australian Open, Ronald Garross sau US Open.
Înainte de a debuta la Țiriac Open, unde va juca în primul meci împotriva portughezului Nuno Borges (27 de ani, 55 WTA), Stanislas Wawrinka a oferit primele reacții.
Stanislas Wawrinka: ”Sunt entuziasmat să joc la Țiriac Open, cred că este o oportunitate importantă”
În cadrul unui interviu oferit Digi Sport, Stanislas Wawrinka s-a declarat fericit de faptul că va evolua la Țiriac Open 2024.
”Sunt foarte fericit să fiu aici după 20 de ani, să văd un nou complex. Sunt entuziasmat să joc la Țiriac Open, cred că este o oportunitate importantă”, a spus Wawrinka, pentru Digi Sport.
De asemenea, Wawrinka a mărturisit că în ultimul timp nu s-a mai aflat în cea mai bună formă (a câștigat doar două meciuri din 8 în anul 2024), dar că încearcă să-și ridice nivelul pentru a avea evoluții consistente la Țiriac Open 2024.
”(n.r. În ultimul timp) m-am antrenat bine, am tras de bine să ajung la un nivel bun, dar nu am mai câștigat prea multe meciuri. Trebuie să încep să câștig. Nu sunt foarte fericit pentru rezultate, în general, dar trebuie să trag de mine. Știu că nivelul meu poate fi mai bun, acum trebuie să arăt acest lucru în meciuri”, a mai spus Wawrinka, pentru Digi Sport.
Până acum, Wawrinka a mai jucat o singură dată în România, în 2004, dar a fost învins de Victor Hănescu, în cadrul unui duel dintre echipa ”Tricoloră” de tenis masculin și cea a naționalei Elveției (partidă câștigată de elvețieni).
VIDEO cu știrea despre Stanislas Wawrinka
Etichete: stanislas wawrinka , tiriac open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...