Ce a spus Petra Kvitova când a aflat despre condamnarea agresorului său la 8 ani de închisoare
30.03.2019, 12:04Petra Kvitova a aflat despre condamnarea atacatorului său şi a declarat că este fericită că întreaga poveste s-a încheiat.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Am auzit despre asta. Accept sentinţa şi, bineînţeles, sunt fericită. Mă bucur că totul s-a terminat acum", a declarat dubla campioană de la Wimbledon.
Petra Kvitova a fost victima unui atac în locuinţa ei din Cehia, pe 20 decembrie 2016. Cehoaica a încercat să se apere de agresor şi atunci a fost tăiată la mâna stângă, având nevoie ulterior de o intervenție chirurgicală. Deși cariera i-a fost pusă în pericol, jucătoarea de 29 de ani a revenit la antrenamente după 5 luni.
Pe 24 mai 2018, poliţia anunţa că l-a reţinut pe presupusul agresor al jucătoarei, identificat chiar de ea. Acesta a fost judecat și presa din Cehia anunța la momentul reținerii bărbatului de 33 de ani că acesta riscă între 5 și 12 ani de închisoare.
După mai multe luni de proces, agresorul Petrei Kvitova și-a aflat pedeapsa: a fost condamnat la 8 ani de închisoare.
Petra Kvitova a revenit pe terenul de tenis în mai 2017
Petra Kvitova este dublă câştigătoare a turneului de la Wimbledon, în 2011 şi 2014, iar cea mai bună clasare a sa a fost locul 2 WTA.
A revenit pe teren în mai 2017, la Roland Garros, unde s-a oprit în turul 2, fiind eliminată de americancei Bethanie Mattek-Sands. La sfârșitul lunii iunie avea să câștige primul turneu WTA, după accident, la Birmingham!
Etichete: petra kvitova , turnee wta , agresor kvitova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...